marți, 26 ianuarie 2016

Visul meu pentru 2016

De ce il numesc vis, pentru ca este ceva ce-mi doresc foarte mult. Cati dintre voi nu-si doresc  sa castige bani din ceva ce le place sa faca? Sa transformati un hobby intr-un job permanent si sa puteti sa aduceti si un ban in casa. Stiu cativa care chiar fac asta, si o fac bine.

Poate cea mai mare realizare ar fi chiar sa fiu propriul meu boss, suna aiurea, suna fantezist si trebuie sa ai destula disciplina incat sa te motivezi zilnic sa faci ce-ti propui. Sa-ti creezi singur dead-line-uri, dar care sa nu te streseze, prea tare, sa crezi in tine si sa te imbarbatezi singur, pentru ca nu vor fi mariri de salariu sau bonusuri peste noapte, doar daca chiar tragi tare, insa rezultatele se vor vedea in timp.

Revenind la visul meu, am inceput sa descopar ca ma pricep la crafting, si reusesc sa si fac cate ceva cu ajutorul lui Eric. Si ce m-a fascinat foarte tare in ultima luna, ceva ce nu ma gandeam ca o sa fiu in stare sa fac chiar eu, ci imi doream sa cumpar, au fost aranjamentele de gradina, sau de ghivece, cu tema fairy gardens. Asa ca m-am apucat sa fac mici ornamente in care ar incapea zane si pe care sa le aranjezi pe langa plante si flori. Dar nu numai, pentru ca imi place sa fac si dreamcatchere si torturi din scutece, pentru ocaziile cand mergi in vizita la cineva cu bebe pentru prima oara. In primul rand este ceva de care are nevoie, si va folosi, si la tort poti adauga, uleiuri, shampon si o jucarie draguta, cu siguranta vor fi bine venite.

In orice caz, un vis, deoarece piata Romaneasca inca nu a auzit prea bine de astfel de ornamente, si poate ca nici nu-si doresc zane in gradina lor. Deh, nu toti credem in magie... Dar eu da, si asta e ce mi-a iesit mie, primul ghiveci gata sa primeasca in chirie o zana.

O usa pentru zane, pentru ca toata lumea are nevoie de o usa pe unde sa primeasca zanele, si o fantanita mica. Am mai facut si o casuta, dar nu am o poza indeajuns de buna, si nu e gata in totalitate.


Iar acesta este tortul din scutece, facut pentru o prietena la care urmeaza sa mergem.

Ce m-a mirat foarte tare la persoana mea, a fost faptul ca am inceput sa invat despre plante si cum se ingrijesc, ca sa ma asigur ca ghivecele pe care le voi vinde vor ramane intr-o stare buna, mult timp. Mama nu cred ca se gandea vreodata ca ma voi apuca de gradinarit. Dar uite ca nevoia chiar te invata, iar dupa ce trece perioada de invatare, descoperi ca iti si place.

Am nevoie de suport, iar Calin a fost la inaltime, nici nu ma asteptam altfel, insa ca o astfel de afacere sa mearga e nevoie de mai mult. Si e nevoie ca toti sa stie ce fac, si cat de mult inseamna pentru mine, asa ca va spun si voua, ca poate va doreati un ghiveci pentru zane si nu stiati de unde sa-l luati :P

Despre toate astea, despre cum se fac, si cu cat mi-as dori sa le vand, scriu intr-un blog separat, pe care il puteti gasi aici.

luni, 16 noiembrie 2015

NU mai judecati pozele de profil de pe retelele de socializare!!!!


M-am tot enervat zilele astea la fiecare batjocura adresata celor ca mine, care au ales sa-si “spuna” condoleantele prin a-si schimba poza de profil. In cazul Colectivului a fost un fundal negru cu o lumanare, iar dupa atentatul din Franta facebook a adus o unealta noua de a ajuta, pe cei care doreau sa-si exprime parerile de rau cu privire la mortii de acolo, prin aplicarea steagului Frantei peste poza lor initiala. O unealta pt care nu trebuia decat sa dai un click, si pe care am ales si eu s-o folosesc, pentru cateva ore doar, pana am aflat de atacul din Liban petrecut in aceasi zi in care au murit 200 de oameni, atunci mi-am facut singura poza asta:


De ce m-am enervat?
Pentru ca s-a trezit patriotismul in unii si s-au gandit ca Franta nu merita mila. Pentru ca Francezii (adica toti, toti, toti) spun despre Romani (adica toti, toti, toti) ca suntem cersetori, necivilizati, hoti si tigani. Si nu inteleg legatura. Mi se pare ipocrizie curata sa aleg sa-i scuip intre ochi pe cei care aleg sa transmita un mesaj de solidaritate, prin schimbarea pozei de profil, doar pt ca Franta a zis despre mine ca sunt prost!

Buhuhu! Demonstreaza contrariul! Poti arata ca esti civilizat postand o poza sau trimitand un mesaj scurt de condoleante, sau CUM VREI TU. Pentru ca nu mi se pare corect sa alegem CE morti sunt mai importanti in functie de parerea decedatilor cu privire la persoana noastra, sau de steagul sub care s-au nascut. Ca si cand ai zice “Eu n-o mai salut pe Cutaritza ca e frantuzoiaca si desi pare fata de treaba, un alt francez, care nici n-o cunoaste, m-a facut prost, asa ca sunt toti la fel, 'tui mama lor!” Se numeste XENOPHOBIE! Nu mi se pare corect sa astepti ca Francezii sa-si puna steagul cu Romania, pentru tragedia din Colectiv, si de abia DUPA sa iti dai binecuvantarea celor care posteaza steagul Frantei.

Desigur, nu e vorba doar de Franta. Facebook nu a ales steagul Frantei pentru ca de noi nu le pasa. Tragedia este mult mai mare decat noi. Franta este insa cea mai publica si mediatizata. De ce? Pentru ca este mai dezvoltata pe plan media decat Romania sau Liban sau alte tari bombardate zilele astea. Si atunci ca sa ridici gradul de constientizare al pericolului COMUN, folosesti imaginea cea mai cunoscuta. Si nu numai d-asta, ci pentru ca daca FRANTEI i se poate intampla, cu siguranta NOI nu avem resursele necesare. Asa ca te face constient de ce se intampla, ca sa dai mai multa importanta bagajelor “uitate” prin metrou, despre care te TOT anunta tanti prin microfon cand astepti trenul.

Daca am ajuns sa calificam gradul de pasare al lumii despre tara noastra, in functie de uneltele pe care Facebook le dezvolta in situatii tensionate, si sa credem ca GATA Facebook ii iubeste mai mult pe Francezi decat pe noi, DOAR uitandu-ne la aceste considerente, atunci te invit sa protestezi prin a-ti sterge contul de Facebook, ca si asa nici nu stie ce culori are steagul Romaniei, ca doar nu are si optiune de limba romana, ca sa te faca sa te simti TU mai bine (sarcasm!)

Nu vrei poza de profil cu steag? NICIO PROBLEMA!!! Nu-mi pasa, si nu te judec! E alegerea ta! Dar asta imi doresc si din partea ta, sa nu ma judeci! Nu sustii Franta? Liban? NICIO PROBLEMA! Insa nu arata cu degetul inspre mine ca aleg sa-mi PESE! Nu-mi reprosa ca e o activitate de turma, doar pentru ca mai multi decid sa le PESE in acelasi timp! Se numeste solidaritate!!!! 

Crezi ca-i pup in fund? Ca sunt o groupie care isi doreste sa fie recunoscuta si acceptata de Francezi? Ca sunt fana lor numarul 1? DELOC! Francezii sunt ingamfati! Nu, pardon, unii francezi sunt ingamfati! Altii nu, si pe FOARTE multi nu i-am cunoscut, asa ca ma abtin! Nu-mi place limba, am auzit ca Parisul e cam murdar, ca e cam scump, insa toate astea nu ma fac sa imi fie mai putin mila de mortii lor. Sunt doar niste observatii! Eu am ales sa le transmit condoleante pentru ca mi-e mila, asa cum mi-e mila si de Colectiv, si de Liban, ce-i drept de ai nostrii parca doare un pic mai tare, nu neg, insa aleg sa-mi pese si de altii, pentru ca acei Francezi cu pareri proaste despre Romania, nu m-au cunoscut pe MINE, cea care lasa resentimentele acasa atunci cand un inamic COMUN loveste! Atunci cand suflete al carui ceas nu terminase de ticait, au fost distruse de oameni care aleg ura, inainte de toate.

Asa ca te rog, SCUTESTE-MA de mesaje antisteaguri sau antiumanitate, daca stam bine sa ne gandim! Si incearca sa nu alegi URA inainte de toate, ca de acolo pornesc razboaiele!


marți, 10 noiembrie 2015

Omagiu pentru Colectiv


O poezie modestă, poate chiar puerilă, inspirată de versurile lui Valeriu Sterian - Vino Doamne, plină de clișee, pentru ca așa sunt eu, dar plină și de tot ce simt. Așa că iertați-mi simplitatea.

Durere și teroare e-n sufletele lor,
Își oblojesc răniții, își plâng morții în cor.
Se sting pe zi ce trece, de griji și spaimă,
Nu vor ca ochii voștri veșnic să adoarmă.

Cei lăsați în urmă au suflete pierdute,
Ei vă citesc acum în ochi țipete mute.
Mulți v-ar lua locul în agonia morții,
Ar da timpu-napoi, n-ar lăsa voia sorții.

Și-ar vinde sufletul oricui ar avea puterea
Să vă aline și, cu mâna, să vă ia durerea.
Suferă, iar lacrimile le sunt demult secate,
Își jură că sufletele celor morți nu vor fi uitate.

Suntem neputincioși și mici în acest coșmar,
Însă Colectivu' are acum un dușman Primar.
O Românie-ntreagă vă plânge de milă,
Și a ieșit în stradă să strige cât îi e de silă.

Am vrut să v-arătăm că n-ați murit degeaba,
Că ați trezit mulțimea, și-acum își face treaba.
Își strigă ura, dreptul, suferința și disprețul,
Pentru escrocii care, pe viața voastră, au pus prețul.

Ne cutremurăm când știm cât de mult rănile dor,
Și ne sperie gândul că puteam să fim în locul lor.
Cei ce s-au dus deja, sunt considerați eroi,
Am alungat mizerii și ei au fost cu noi.

Am lacrimi pentru oameni pe care nu-i cunosc,
Și sper că într-o zi să aflu cine-ați fost.
Să văd supraviețuitorii cum recuceresc o țară,
Cum urmele rămase nu-i împiedică să sară.

Nu pot s-ajut cât trebuie, dar pot să fac ceva,
Îți pot promite ție, că eu mă voi schimba.
Nu mă mai las mințită, și nici dusă de nas,
Voi cere socoteală și dreptate, nu mă las.

Nu-ți pot calma durerea, nici să ascund coșmarul,
Nu pot șterge urmele, și nici să-ți înec amarul,
Dar mai presus de toate, nu pot să-ți liniștesc frica,
Însă îți pot promite, sunt aici, oricând mă vei striga.

joi, 2 iulie 2015

La multi ani, pui de om!



Azi ai implinit 2 ani. Azi a fost o zi frumoasa, cam ca ziua in care ai intrat pe lume. Azi te iubesc mai mult ca ieri si mai putin ca maine, vorba poetului, pe care il vei invata la scoala. Azi iti scriu cum am ajuns sa te iubesc si ce au insemnat acesti doi ani pentru mine.

Da, iti spun in fiecare zi cat de mult te iubesc, dar oare stii tu cum m-am indragostit de tine?
Nu stiu daca tii minte cand m-ai atins pentru prima oara, cred ca aveai vreo 12 saptamani, si desi lumea ar spune ca ar fi fost mult prea devreme pentru a te simtii, si poate ca era doar o bula de gaz, cine poate stii, dar eu m-am indragostit. M-ai facut sa ma simt vie, importanta, ca si cand lumea era roz, indiferent de griul care ma inconjura. Tanjeam dupa miscarile tale, sa te simt, sa imi aduca mereu aminte cat de frumoasa este viata. Te-am adorat inca din burta, si nu credeam ca poate sa fie dragoste mai mare decat aia, dar a fost...

Cand te-ai nascut, ai venit mai devreme decat era planuit, pentru ca, sper eu, si tu voiai sa ma cunosti. Cand te-au scos din burtica mea, secundele au inghetat si inima mi-a stat in loc si nu mai auzeam nimic, ma concentram sa te aud pe tine, pana cand ai scos primele sunete, ca un mieunat de pisoi, atunci totul a izbucnit in jurul meu si glasul tau mi-a umplut sufletul. Cu lacrimi in ochi ti-am udat obrazul cand mi te-au aratat si te-au lipit de fata mea ca sa te pup. Eram oarba la tot ce se intampla in jurul meu, tot ce conta in acea incapere erai tu. Apoi te-au luat si te-am vazut de abia cand am iesit din sala. Atunci am simtit prima oara cat de greu va fi cu tine afara. Atunci mi-am dat seama cat de norocoasa am fost sa te am CU mine timp de 35 de saptamani si cat de greu o sa-mi fie sa nu te vad, chiar si pentru cateva secunde.

N-am stiut ce e acela dor pana cand nu ai venit pe lume. Ma intrebam in fiecare secunda, a fiecarui minut, ce faci, cum esti, dormi, razi, visezi, mananci, plangi, de ce plangi. Apoi, dupa ce am ajuns cu tine acasa te verificam mereu sa vad daca respiri, daca esti bine, daca te doare ceva, daca ti-e cald sau prea frig. Si ma felicitam mereu pentru faptul ca POT sa am grija de un pui de om, de o fiinta atat de fragila ca tine, de doar 2,550 kg si 45 cm, si ma luptam sa te alaptez, si sa-ti dau cel mai sanatos aliment care exista, si mereu ma indoiam de mine, mereu aveam dubii ca eu sunt de ajuns pentru tine, dar am fost, nu 100%, dar am fost. Dubiile mi-au rapit superputerea de a te alapta exclusiv, dar atunci cand o faceam ma simteam iar ca atunci cand te-am tinut in burtica, importanta, vie, desi adormita si ciufulita, iar lumea in jurul meu era roz. Asa ma simteam si cand ieseam cu tine la plimbare, imi venea mereu sa strig in gura mare “IA uitati ce am facut eu!! Un OM! E al meu, respira, traieste, zambeste, pentru ca EU l-am creat.”, dar bineinteles ca nu sunt atat de ciudata incat sa fac asta.

Acesti doi ani petrecuti langa tine m-au invatat o gramada, despre cum sa am rabdare, cum sa am vointa de fier, cum sufletul unui copil, in special al tau, e nepatat, e pur si iubitor. Mereu ai avut cate un zambet pentru fiecare om care ti-a zambit, chit ca el era un om al strazii, barbati necunoscuti, oameni murdari, rromi, oameni de la tara, mai colorati, sau prea necolorati, prea gras sau prea slab, tu n-ai facut niciodata diferenta intre ei, tu nu ai clasificat niciodata oamenii pe categorii (nici eu nu o fac), cum fac unii adulti, tu nu ai judecat niciodata, tu ti-ai deschis inima si zambetul oricui si-a dorit sa te priveasca sau asculte.

Ma uimesti pe zi ce trece, cu fiecare lucru nou sau vechi pe care-l faci. Ma simt implinita, familia mea pare sa fie INTREAGA, si nimic nu pare ca lipseste din ea, pentru ca tu o umplii. Ai tot ce mi-am dorit de la un copil, plus inca o mie si una de atribute. Esti sincer, vesel, sufletist, glumet, alintat, iubitor, frumos, destept, esti universul meu. Inca imi doresc sa te ridic undeva sus si sa te arat lumii, pentru ca mie mi se pare, asa cum i se pare fiecarei mame despre copilul ei, ca esti CEL MAI CEL, dar pe bune TU chiar esti.

Nu mi-e dor de anii bebelusiei tale la fel de tare pe cat de abia astept sa vad cum cresti, cum te transformi, cum devii acea persoana care iti este destinat sa devii. Si te vad MARE! Te vad undeva SUS! Te vad puternic si mereu ma vei face mandra de alegerile pe care, mai tarziu, le vei lua singur.

Iti doresc sa cresti frumos, sa am puterea sa te invat lucruri frumoase, sa te ajut sa descoperi lumea si sa fiu mereu langa tine atunci cand lumea iti pune piedici sau te dezamageste. Iti doresc sa intalnesti oameni care sa-ti merite compania si de la care sa inveti lucruri frumoase, iti doresc ca sufletul tau pur si bun sa nu ti se schimbe doar pentru ca intalnesti oameni cu suflet urat. Iti doresc sa ai de unde alege si sa pastrezi doar ce e bun din drumul tau catre maturitate.

Te iubesc, copil frumos! Si la multi ani, pui de om!

joi, 11 iunie 2015

De ce e Calin un bun role model?


Nu este vorba despre cum ii influenteaza Calin viata numai lui Eric, intr-un mod pozitiv, ci despre cum mi-o influenteaza si mie. Desigur Eric are multe de invatat de la taticul lui, de la bune maniere, la cultura generala. Pe mine, insa, m-a schimbat, si nu pot decat sa va spun povestea.

Cine il cunoaste pe Calin stie ca a avut schimbari in greutate si la un moment dat a fost destul de grasut, in jur de 106 kg la cei 1,83cm ai sai. Atunci a considerat ca ceva trebuie schimbat, se transforma intr-un om care nu-i placea, iar cine ma cunoaste pe mine stie ca greutatea unui om nu este ceva care sa ma deranjeze, iubesc oamenii inteligenti indiferent de forma sau aspect.

Cand a inceput procesul de slabit prin eliminarea partiala a lucrurilor nocive din dieta lui, trebuie sa recunosc ca mi-a fost greu sa tin pasul, iar el facea eforturi si avea nevoie de sustinerea mea. N-am fost niciodata buna la a-i refuza ceva ce-si doreste, iar faptul ca nu puteam sa impart ciocolata cu el mi se parea un gest egoist. A ramas la 92-94 kg cativa ani, dar avea uneori puseuri de crestere a greutatii care-l suparau, si mereu parea ca se chinuie. A aflat in august anul trecut ca are ficat gras la un nivel de inceput, iar ideea ca diagnosticul nu poate regresa, cum i-au spus medicii, ci doar stagna, in cel mai bun caz, l-a motivat si mai tare sa slabeasca.

Asa ca a eliminat toate alimentele negative din casa. Fara alcool, deloc, fara snacksuri, fara sucuri, fara dulciuri procesate, singurele dulciuri erau cele facute de mine cu jumate din cantitatea de zahar sugerata in reteta, fara mancaruri procesate, fara E-uri, nimic prajit, nimic calit, uleiul doar in salate sau mancarurile racite, fara carne grasa, puiul fara piele si grasimi, cartofii la cuptor fara ulei, ouale "prajite" fara ulei, si mers la sala. Si a reusit. A ajuns la 78 kg in mai putin de un an. Iar la ultima verificare din martie, problemele ficatului au regresat, ceva ce doctorii n-ar fi anticipat si l-au admirat cand au vazut resultatele. Plus ca a reusit sa elimine si pastilele de tensiune cu succes. Un organism sanatos se regenereaza mai usor.

Iti trebuie vointa de fier, iti trebuie curaj si sa ai incredere in tine ca poti. De aceleasi calitati a avut nevoie si sa isi dezvolte cariera pe care o are. Aici a pornit de la 0 si a ajuns sa castige cat sa putem trai din asta. Mi-a fost usor sa-l sustin, stiam ca poate sa realizeze orice isi propune si ca are nevoie de mine sa am incredere in el. Si am avut, si acum sunt mandra de el.

E un om inteligent, un om care munceste, are un caracter puternic, are bun simt, e bine educat si politicos, si in mare parte este asa numai datorita lui, s-a autoeducat sa fie cine este azi, pentru ca atunci cand l-am cunoscut era intr-un stadiu de inceput, l-am privit maturizandu-se si a crescut in ochii mei, si tot ce-mi doresc pentru Eric este ca el sa-i calce pe urme.

Iti multumesc, Calin, ca esti un bun exemplu pentru Eric, iti multumesc ca esti un model pentru mine si ma surprinzi mereu. Te iubesc si sper doar sa pot sa tin pasul cu tine. Happy silk anniversary! (Aparent matasea este numele pentru al patrulea an de casatorie)