marți, 7 decembrie 2010

Printre Straini 2

Nu ma mai simt printre straini, nu mai simt fara rost in Severin. Se pare ca proiectul meu “say Yes” a functionat. De cand am fost la Contratimp viata mea s-a schimbat. Da, suna a reclama la produse de slabit, dar eu chiar am slabit. Eram grasa de lene si de negativism si nu ma puteam opri din a accepta o portie serioasa de lenevit. Drumul meu in Severin e lung, dar inceputul suna promitator.

Dupa Contratimp ne-am hotarat sa intram in DTS Flow. In felul asta puteam sa facem parte dintr-o organizatie care vrea sa schimbe ceva la Severin si nu doar sa asistam la schimbare ca simpli spectatori. Si am reusit, am largit proiectul cinematografic de vizionare a filmelor in baruri de la joi la “si” marti. Am promovat proiectul la tv, Calin a aparut in calitate de coordonator al proiectului, eu in calitate de spectator in culise. Dupa ce m-am vazut la tv in contratimp mi-am dat seama ca nu mai am sanse sa devin urmatoarea Audrey Hepburn, iar publicul s-a saturat de strambatura mea de ridicat ochelarii mai sus cu nasul, miscare pe care Lolo a prins-o intr-un stop cadru de prezentare de final, am eu grija s-o ciufulesc pentru asta, unghiile mele cele lungi la care ma tot uit sau de frazele gen “buna pizza, chiar se poate manca” cu o naturalete pe care nimeni nu o invidiaza.

Adio viitor printre starurile cinematografiei!

Urmatorul proiect este un Concert caritabil sustinut de hip-hop-erul local Aspy, membru DTS Flow. Eu, fiind coordonatoare la PR si imagine, ma ocup de promovarea lui. Am reusit sa conving cativa oameni, mai ales pe Aspy, ca un poster in care apare o poza frumoasa cu el nu reprezinta nimic caritabil, asa ca urmeaza sa adaugam si un copil mic imbracat in haine mari care sa-l tina de mana pe Aspy. De abia astept sa vad cum iese poza.

In alta ordine de idei, pentru moment sunt Coordonator Interimar al sectiuni de PR si imagine, adica eu promovez proiectele. Echipa mea, formata din elevi de liceu trebuie sa gaseasca metode de promovare si sa le puna in aplicare. Mi-e foarte drag de ei, sunt foarte dornici sa ajute si plini de energie, mai ales Oana. S-a discutat la un moment dat punerea in miscare a unei piese de teatru. Alice in Tara Minunilor a fost aruncat ca sugestie in discutie, nu a trecut, insa toti membrii PR isi doreau sa fie Alice, pana si Flipper cred ca s-ar fi gandit la asta. Va trebui totusi sa aleg un om care sa-l ajute pe Aspy la o emisiune de promavare la tv insa mi-e greu sa aleg un om de frica sa nu-i dezamagesc pe ceilalti.

In fine, probabil o sa aleg omul care se implica cel mai mult si deci stie toate detaliile, oricum ma duc cu ei sa-i supraveghez, le fac lista cu ce trebuie sa includa si sa speram ca moderatorul emisiunii sa aiba multe intrebari.

O alta parte buna a acestei organizatii este ca ajungi sa cunosti multa lume. Nu credeam sa am nevoie atat de mare de a vorbi cu oameni noi sau chiar apropiati. Imi sunt dragi toti, si chiar daca eu nu le sunt inca draga lor ma voi stradui sa devin. Voi depune efort sa fiu acceptata pentru ca doar pe ei ii am. Nu mai sunt printre straini, sunt printre viitori prieteni pe care incerc sa-i cuceresc.

De tinut minte: nu te enerva, nu fi sarcastica, nu trebuie sa spui tot ce gandesti, nu trebuie sa refuzi din start chiar daca nu-ti place omul respectiv, fii tu.

De abia astept sa mergem la colindat de Craciun, sa pictez felicitari pentru donatii suplimentare la concert, de abia astept sa imi ocup timpul cu lucruri pe care le iubesc. De abia astept sa fac parte din ceva care sa ma lege de Severin.

Mi-e dor de mama, de Adi si Adina, dar nu mai sunt o straina in acest loc fara cinematograf sau mall sau Mc Donalds. Acum e si Severinul meu pe care vreau sa-l imbunatatesc. In Bucuresti nu cred ca as fi putut sa aduc o schimbare. Severinul este ca o Insula fermecata in care poti aduce ce vrei tu si poti construi tot ce-ti doresti, in limitele bugetului :P

miercuri, 3 noiembrie 2010

Halloween

De curand, eu si Calin, ne-am alaturat organizatiei DTS Flow si bine am facut. El s-a bagat in echipa de Proiecte, iar eu in cea de PR, sau mai degraba am fost impinsa un pic de la spate spre PR. Eu nu stiu cum as putea sa ajut in aceasta categorie, dar presupun ca daca sunt inutila acolo pot ajuta si in celelalte arii.

De cum am intrat in randurile DTS a si aparut proiectul Halloween la care am participat cu totii sa-l punem in practica si pot spune, fara pic de modestie, ca ne-a iesit bestial. Cred ca toata lumea a fost multumita, pustii (pentru ca majoritatea participantilor au fost elevi de liceu) s-au simtit bine si probabil ca o sa vorbeasca mult timp despre party-ul nostru.

Eu am invatat sa fac panze de painajen, sa sculptez in dovleci, sa decupez fantomite si sa ma costumez ca la carte. Nu stiu cat de apreciat a fost decorul, dar cu siguranta muzica buna a ajutat ca seara sa iasa perfect. Am fost surprinsa de multe costume si imi pare rau ca nu am putut face mai multe poze. Am avut vampri, vaduve negre, o Lady Gaga, o Amy Winehouse, o Zana Bombonica, Palarierul Nebun din Alice in Tara Minunilor, Joker, Scufita Rosie, The Crow, Doctor Nebun (Calin), Mireasa Moarta, Ingeras, Pisica, Leopard, Zombie, multi, Asistente, Pirat sexy etc.



M-am distrat, am dansat toata noaptea si a doua zi m-am trezit obosita, dar fericita. Ma bucur ca am putut sa fac parte din organizarea unei petreceri asa de reusite.

joi, 23 septembrie 2010

Contratimp in Severin


Contratimp este un concurs pus la punct de organizatia non-profit DTS-flow si se bazeaza ca idee pe The Amazing Race. Am vazut anuntul inscrierilor cu 10 minute inainte si n-am ezitat sa trimitem si noi o cerere. De la un timp sunt pro DA, sau nu, depinde de caz. Nu mai spun nu propunerilor fara sa am un motiv cu adevarat serios si nu mai accept oboseala, tristetea si frica sa-mi conduca viata, iar pana acum autosugestia merge ca pe roate.Incerc sa-l motivez si pe Calin cat pot de mult, pentru ca oricine are nevoie de un push-up (unii in zona bustului, altii in partea dorsala). Asa ca ne-am inscris, iar a doua zi am fost sunati pentru a ne fi predate regulile.

Ne-am intalnit sambata dimineata, 18 septembrie (cu ocazia asta ne-am sarbatorit si cei 5 ani si 6 luni intr-un mod inedit) la fantana, unde s-a dat startul.

Prima incercare a fost de a gasi Gradinita nr.20 si de a invata un copil de acolo cum sa faca un iepuras de hartie.

Calin a aflat ulterior ca in acelasi loc, probabil pentru alti copii, a fost el Mos Craciun in urma cu cativa ani. Eu am avut flash-back-uri cu zilele mele pe post de educatoare si as fi vrut sa nu mai plec de acolo, dar fiind intr-o cursa m-am stabilizat repede imediat dupa ce am pupat-o pe Irena pentru viteza de care a dat dovada, copilul nostru care stia deja sa faca iepuras, am primit urmatorul indiciu pentru noua locatie...



... locatie stabilita pe Stadionul 1 Mai unde trebuia sa tin in gura o lingura in care se afla un ou si sa merg 100 m cu spatele, legata de picioare.


Proba era pt o singura persoana si bineinteles ca aceea persoana am fost eu, mie nu-mi pasa prea tare sa ma fac de ras, eu nu cunosc pe nimeni in Severin. In afara de coada de lingura care imi zgaria incat incat cerul gurii, n-am intampinat alte probleme si am avansat la proba numarul 3...

To be continued... (revin cu urmatoarele probe altadata, poate fac rost si de mai multe poze)

marți, 24 august 2010

Orsova

Am plecat cu trenul de dimineata, la 11 si ne-am intors cu cel de seara, la 12. Am cumparat biletele la personal, 3,40 lei si am asteptat linistit nasul. Eu, Elena, o buna prietena a lui Calin din Franta, si Xenophane, un amic de-al ei care nu stia boaba de romana, drept pt care au incercat toti sa-l fure cum au putut mai bine. Vine Nasul: "Ia sa vedem, cine are bilete, cine n-are bilete!"

Noi fiind singurii din compartiment, Eu si Xeno le aveam pregatite, iar nasul a fost foarte dezamagit. La Elena a durat cu cateva secunde mai mult cautarea.

Nasu': "Ah, n-aveti bilet? Nu-i nimic, am eu. In fond ce inseamna pt d-voastra 2 lei?... Ah, aveti bilet :("

Am ajuns in siguranta la destinatie si cu 10 minute mai devreme chiar, am luat un taxi si am plecat in oras sa cautam vaporas. Am gasit salupa care ne-a plimbat pe Dunare, la Cazane, la bustul lui Decebal unde am primit si un pic de istorie si in Pestera Veteranilor. Am parcurs acest traseu cu 100km la ora, am banuit ca asa se simt parasutistii cand sar din avion si le falfaie vantul falcile.

Am facut poze, filmulete, am facut cu mana calatorilor din celelalte vaporase si ne-am intors ca sa urcam la Manastirea Sfanta Ana. Ne-am dat in leagan si am pornit apoi spre Manastire pe un drum de o ora jumate pe caldura de la 4 dupa-masa pe traseu pentru masini, asfaltat prin padure, cu mure.

Am aprins lumanari, ne-am inchinat, am scris acatiste, am mancat dulceata de smochine cu o maicuta si un preot care o cunosteau pe Elena, am baut un lichior de oua, bun, tare, am primit cadouri si-am chemat taxiul care ne-a pus tarif de exterior pe tot drumul, magarul.

Am luat iarasi personalul, de data asta nasu' n-a mai fost asa dezamagit, am ajuns, am mancat, m-am spalat si am iesit iar in oras unde am baut apa plata si un strop de vin.

luni, 9 august 2010

Capitolul 2


Cum singurele locuri goale erau ori cel de langa mine din prima banca, ori cel de langa Jonny, in ultima banca, m-am bucurat tare mult ca Seb a ales sa stea cu o fata, chiar daca acea fata s-a inrosit pana in varful urechilor, in favoarea unui loc langa dusman.

Am exersat aceasi vraja de chemare ca si saptamana trecuta si probabil ca o vom repeta pana, cel putin, jumatate din clasa o va stapani. Cum mie mi-a reusit de data trecuta, acum nu mai aveam prea multe optiuni. Ori incercam sa invat teoriile urmatoarelor vraji, ori stateam si ma uitam pe pereti, visand cu ochii deschisi ca sunt in locul meu favorit si nu in sala de curs, cum adesea mi se intampla.

Spre surprinderea mea si Seb s-a aratat indemanatic cu vraja asta si i-a iesit din prima, a trebuit, insa, sa-i arate de inca 2 ori Doamnei Lidia pentru a se asigura ca nu a fost o simpla intamplare reusita lui.

- Din dosarul tau reiese ca nu ai niciun fel de studii magice, l-a anuntat ea. Ma asteptam sa fii in urma si sa ai nevoie chiar de lectii suplimentare, dar se pare ca m-am inselat. E vorba de vreo greseala de tipar? l-a intrebat profa pe Sebasian indeajuns de incet ca sa nu deranjeze concentrarea celorlalti, desi, sincera sa fiu, ceilalti nu-si prea dadeau silinta si trageau cu urechea.

- Nu, Doamna, am avut, probabil, doar mai mult timp la dispozitie sa-mi exersez magia decat restul. Asta, dar si faptul ca in tot acest timp mi l-am petrecut citind cartile de magie pentru nivelul 1. Tatal meu a avut grija, de la primele semne, sa nu-mi lipseasca nimic, din pacate nu a mai apucat sa continue educarea mea la domiciliu, din motivele pe care le cunoasteti si dumnevoastra. Unchiul si matusa mea nu au putut sa ii preia sarcina, pentru ca nu au priceperea didactica pe care o avea tatal meu, care a fost profesor, doar m-au supravegheat si ajutat in permanenta de cand sunt aici, i-a raspuns el ca si cand si povestea asta ar fi fost exersata inainte, sau poate doar mi se pare mie.

Fiind aproape de pensionare, Doamna Lidia a fost mereu cea mai iubita, dar si cea mai de temut profesoara. Desi destul de mica de inaltime, grizonata si aparent fragila, impune respect la un nivel la care alti profesori nu pot ajunge. Probabil ca a adunat de-a lungul timpului atata informatie incat nimeni nu are curajul s-o contrazica.

Ne-a aruncat o privire de neincredere amandorura. Poate ca si eu daca as fi fost in locul ei as fi avut dubii. Povestea asta i-am spus-o si eu in primul semestru, folosind alte cuvinte, ce-i drept, dar ideea era aceasi. Atunci poate ca nu a considerat ca are de ce sa-si puna intrebari, dar acum eram doi, iar coincidenta era prea mare. Cine a mai auzit ca doi elevi, amandoi boboci, sa aiba un nivel asa avansat de magie? A stat un pic pe ganduri, privindu-ne in continuare, iar apoi probabil ca a decis ca e pur si simplu doar o coincidenta, iar ea nu poate decat sa se bucure ca noi nu-i vom da batai de cap in timpul lectiilor. Asa ca ne-a zambit usurata, apoi si-a intors atentia catre ceilalti pentru a-i ajuta sa stapaneasca vraja cat mai bine.

L-am privit cu coada ochiului si m-am intrebat si eu ca si Doamna Lidia, cum se face ca exista inca o persoana la acelasi nivel cu mine, avand in vedere ca eu am dobandit aceste abilitati destul de diferit de ceilalti elevi. Motivul minciunii mele il stiam, dar al lui? Sau poate povestea lui era purul adevar? Pana la urma, daca nici profesoara nu si-a facut griji, eu de ce mi-as face? Cu siguranta a cunoscut mai multi elevi la viata ei si a decis ca noi nu suntem ceva prea iesit din comun.

Sper ca Seb sa fie la fel de avansat si la celelalte materii, pentru ca ar fi placut sa nu mai fiu singura care sta degeaba la ore. Probabil va trebui sa ne gasim o ocupatie in doi interesanta. Gandul mi-a placut atat de mult ca am afisat, fara sa vreau, un zambet visator, pe care Seb la observat si a ridicat intrebator din sprancene.

A trebuit sa gandesc rapid o scuza destul de amuzanta.

- Ma gandeam...sper ca esti la fel de bun si la Tehnici de Aparare pentru ca de abia astept sa-i vad fata frustrata a lui Molusca cand va vedea ca nu poate sa se laude nici cu evolutia ta.
Am ras infundat, asta chiar va fi o mutra ce merita vazuta. Vazandu-l pe Seb nedumerit, am continuat cu explicatia:

- Molusca, adica Domnul profesor Galushc, provine din Moscova si are un stil destul de ciudat de predare. Isi considera materia ca fiind cea mai importanta si cea mai grea si mereu incearca sa ma puna in dificultate cu vraji de contraatac noi, sperand ca intr-una din aceste zile imi voi pierde concentrarea si ma va putea face de ras in fata celorlalti. Este de parere ca respectul poate fi castigat doar prin frica si umilinta.

- Probabil ca a fost un fel de Stan cand era mic, a replicat Sebastian.

- Probabil! am ras imaginadu-mi o mini Molusca grasa ca Stan.

- Dar de ce nu l-ati poreclit Galushca? a intrebat el curios.

Mi-am retinut un hohot de ras si i-am raspuns sugrumat.

- Ai sa vezi tu, nu vreau sa-ti stric surpriza.

Mi-a zambit neincrezator.

Profa ne-a aruncat o privire ce s-ar traduce in “Sssht!” si ne-am comformat bagand capul intre umeri rusinati.

Oricum nu as mai fi gasit nimic interesant de zis, iar ora a devenit plictisitoare si parca mai lunga ca nicioadata. Am rupt o foaie de hartie din caietul de Botanica am desenat o spanzuratoare si i-am intins foaia sugestiv. El mi-a intins-o inapoi dandu-mi de inteles ca vrea sa scriu eu primul cuvant. M-am gandit la randunica, i-am notat literele si spatiile goale si jocul a inceput. Ne-a ajutat sa trecem mai usor peste ora, dar dupa cateva cuvinte gen: prieten, destin, albastru; pana si mie mi s-a parut ca sun un pic penibila si am trecut la obiectele din jur: camasa, stilou, pantaloni, adidasi; chiar daca erau toate obiecte de pe Seb aveau mult mai multe in comun cu cei din jur plus ca semanau si cu cele folosite de el: creion, verde, bijuterie, geanta, leacuri si galusca. Chiar daca scriam cu creionul, am ochii verzi, port un pandantiv, am o geanta pe post de ghiozdan, urmeaza ora de leacuri unde probabil ca vom sta tot impreuna, nu puteam sa sper ca au legatura cu mine din aceleasi motive pentru care ale mele aveau legatura cu el. Dar pot sa sper, nu?

Cand s-a sunat, mi-am pus lucrurile in geanta si mi-am ridicat privirea spre usa. Am ramas o secunda nemiscata surprinsa sa-l vad pe Seb acolo asteptandu-ma zambind. De obicei toata lumea se deplasa in grupuri de cel putin doua persoane, mai putin eu. In afara de Tasha in preajma caruia stateam doar la inceputul orelor, in pauza de masa si la sfarsit, nu puteam fi gasita in compania altui coleg.

Tasha era prietenoasa cu toata lumea si toata lumea era atrasa de persoana ei. Avea ceva aparte ce inspira sinceritate, intelepciune si iubire. Pana si glasul ei parca era o melodie in perfecta armonie cu natura. Era mica de inaltime, bruneta, tunsa foarte scurt, baieteste, iar parul ii statea mereu tepos ca un arici, iar in soare ii stralucea in nuante de albastru.

Ochii nu erau de-un albastru obisnuit, mereu schimbatori ca milioanele de nuante ale apei. Si daca n-as stii ca asa ceva e imposibil la o vrajitoare, nici macar vrajile de iluzie nu pot face o treaba asa de buna, as fi zis ca uneori se sparg valurile unui ocean in ochii ei. Avea o frumusete rupta din natura.

Iar ea, nu stiu exact din ce motiv, nu m-a considerat niciodata o ciudata, ca ceilalti colegi, si m-a primit cu bratele deschise de parca m-ar fi asteptat toata viata.

Poate pentru ca ceilalti m-au cunoscut dintotdeauna, iar eu, incercand sa-mi ascund magia m-am retras departe de privirile lor. Ea, ca si Seb, s-a mutat din alta tara aici, insa fara sa aiba o poveste cu talc ca a lui. Mutarea ei a fost o decizie luata de mama ei, care se pare ca era specializata in Artele Ghicitului, iar semnele au indrumat-o aici. Despre tatal ei nici ea nu stia nimic, iar eu n-am vrut sa presez subiectul.

De aceea am fost surprinsa sa-l vad pe Seb asteptandu-ma si am sperat ca va fi o treaba cu care va trebui sa ma obisnuiesc, din simplul motiv ca Seb arata atat de bine si nu pare sa fie de nasul meu sau nici macar sa vrea sa petreaca atata timp cu mine. Poate ca ar avea succes si la Mironosite daca nu l-ar vedea in prezenta mea. Gandul asta m-a intristat, m-am alaturat lui si i-am zis cu jumatate de zambet:

- Nu-mi esti dator cu nimic, sa stii ca nu trebuie sa mergi cu mine. Te pot introduce unui alt coleg mai interesant daca vrei, sau mai baiat.

Zambetul i-a pierit, in schimb si-a incruntat sprancenele si mi-a raspuns:

- Ai o parere destul de proasta despre tine, observ, si despre mine, chiar. Se pare ca am avut norocul sa dau peste singura persoana normala din acest sat in prima mea zi, si chiar mai mult decat normala, dar daca nu-ti place compania mea nu-ti voi purta pica, ma voi retrage in liniste.

- Nu, nu, nu, te rog! m-am grabit eu sa-l asigur . M-ai inteles gresit. Eu doar m-am gandit sa-ti las libera optiunea de a nu te face de ras in compania mea si de a-ti putea face si alti prieteni, mai putin ciudati. Asta nu inseamna ca nu-ti sunt recunoscatoare ca vrei sa stai cu mine, chiar daca nu inteleg de ce, am terminat propozitia mai mult in soapta, sugrumata de privirea lui tot mai incruntata.

- As putea sa-ti dau un milion de argumente sa-ti demonstrez ca nu esti ciudata, dar nu imi place sa fiu contrazis, asa ca prefer sa incheiem discutia aici, daca nu te superi, ok? a conchis cu un zambet dezaprobator.

- OK! am raspuns timid.

Am pornit amandoi pe culoarul scolii spre sala unde se tin orele de Leacuri. Am salutat-o in trecere pe Tasha care mergea visatoare spre clasa ei si n-a parut sa ma vada.

Mereu m-am simtit privita, dar de la un timp incepuse sa nu-mi mai pese, insa acum, ca eram insotita de Seb, ma simteam jenata de priviri. In fond l-am avertizat ca lumea ma considera o ciudata, n-ar trebui ca statutul lui social sa fie problema mea.

- Daca am inchis subiectul de mai devreme, inseamna ca nu putem vorbi despre altceva? mi-a intrerupt Seb sirul gandirii.

- Aaa... ba da, putem, despre ce? i-am raspuns mirata.

- Pai, ai putea sa-mi povestesti, ca sa nu ma mai simt eu prost legat de ce s-a intamplat in dimineata asta, despre cum au fost altii pacaliti de catre Stan, Bran si umbra.

Am ras copios la noile porecle ale celor trei dictatori si i-am raspuns dupa ce m-am mai linistit.

- Tasha se va bucura sa auda ca le-ai gasit niste porecle pe masura.

I-am povestit cate ceva din ce imi aminteam, dar n-a parut ca l-am convins prea tare sa nu se mai simta prost.

I-am zambit incurajator si i-am promis:

- Nu-ti face griji, ai sa vezi, pana la sfarsitul saptamanii, va fi ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Probabil planul lor era sa te lase acolo pana la sfarsitul orelor si de abia atunci sa-ti faca ceva cu adevarat rau. A cadea intr-o groapa nu mai inseamna mare lucru pentru ei, ai scapat usor.

- Merci, dar tocmai asta e, nu cred ca au terminat cu mine, inca! mi-a zis Seb, inca intristat.

- Eh, oricum,locuiesti destul de aproape de mine asa ca te voi insoti mereu. Nu le place sa aiba martori, pentru ca povestea mea ar suna mai urat decat a lor si voi avea grija s-o spun prima, ca sa nu le las posibilitatea sa se laude. Si, in caz ca nici asta nu merge, stiu niste blesteme... si m-am asigurat ca si ei stiu ca le stiu.

- He, he, merci! s-a mai inveselit Seb. Asta mi-ar mai lipsi, sa ma apere o fata in loc s-o apar eu pe ea, mai ales ca-i sunt dator, mi-a aruncat un zambet si a continuat, mi se pare mie sau suntem singurii de pe coridoare?

Mi-am dezlipit pentru prima oara ochii de la superbii lui ochi albastrii si am observat si eu ca restul elevilor intrasera deja la ore.

... to be continued ...

P.S.: Se pare ca imi gasesc timp din ce in ce mai greu. Povestea in capul meu e clara, dar mi-e frica sa nu plictisesc pana ajung eu la actiune, dar mi-e frica si sa nu ajung prea repede la ea.

miercuri, 28 iulie 2010

In vacanta

Ne-am decis sa ne luam vacanta, asa ca am plecat la Herculane. Un loc unde gasesti liniste si pace, aer curat, bai termale si soare. Soarele ne-a cam ocolit, dar l-am inlocuit fara sa stam pe ganduri cu cateva reprize de masaj de relaxare.

Am incercat aproape toate restaurantele din zona, le-am tinut minte pe cele cu mancarea reincalzita, reinventata sau cu portii de protocol, pe care le vom ocoli pe viitor. Am gasit in sfarsit pizza ca la Bucuresti, Plescavita cu carne, ciorba cu refill si bere la halba cu 2,50 ron. Am avut parte, dupa atata mancare, si de arsuri, balonari si greturi, dar ne-am revigorat cu o inghetata la cornet cu 1,50 ron cupa sau un porumb fiert.

Ne-am plimbat pe toate strazile, curiosi sa vedem unde duc cele pe care nu le stiam, pana acum nu ne-am ratacit, dar am fost intorsi din drum de un catel care parea "fioros", desi mie mi se parea mai mult simpatic decat periculos. Am stat pe bancute in parc, am privit Cerna, am stat zgribuliti pe balcon uitandu-ne la cea mai urata furtuna de cel putin 5 ani incoace, furtuna care a privat de electricitate tot Herculane-ul.

Ne-am jucat carti, am facut pariuri, eu am castigat si carti si pariuri (muhaha), am primit, la prima masa in pensiunea unde suntem cazati, o tuiculita de protocol miam-miam. Mai avem cateva lucruri de bifat de pe lista: cat mai multa plaja, inca o pizza la vatra, inghetata cat cuprinde si niste Tabinet de jucat, mai ales ca putem sa tinem scorul pe bonurile de masa si nu pe hartia igienica cum faceam pana acum.

Daca il ai langa tine pe cel mai bun prieten al tau si pe iubitul tau, vacantele sunt de vis.

marți, 20 iulie 2010

Bucuresti

In alta ordine de idei, vineri am fost in Bucuresti. Bucurestiul meu cu Mc Donalds, cu Shaorma, cu pizza adevarata, cu bancute de 5000 E si cosuri de gunoi asortate cu bancutele (probabil un bonus pentru suma imensa).

Vineri am avut o zi lunga. Planuisem sa vin de pe tren sa pap un mec si sa ma intind in patul meu la povesti cu mama. Am venit de pe tren cu juma de ora intarziere, adaugata la cele 5 ore deja existente, am papat mec cu noduri in timp ce incercam sa-i mai povestesc lu' mami cate ceva, m-am grabit sa termin ca sa ajungem la programarea de la notar, am plecat la notar, am pierdut notiunea timpului, m-am intors de la notar, am facut dus si am fugit la cosmetica, unde mi-am adus aminte ce inseamna profesionalism, chiar si la un centru de cartier, fara renume, am aflat o barfa, doua (Se pare ca tipul gay care venise sa se tunda cat am asteptat eu sa intru il cunostea pe sotul Madalinei Manole, din cercul lui de prieteni, si pe amantul acestuia, iar motivul pentru care Madalina s-a sinucis este ca aflase de obiceiurile sotului si intrase in depresie. Sotul se pare ca avusese ca unic motiv de casatorie, un copil cu Madalina. Ar fi tare sa fiu prima inaintea OTV-ului sau Click-ului, care scrie despre asta.), am venit de la cosmetica, am plecat la un targ din apropiere sa-mi salut o ruda draga pe care n-am mai vazut-o demult, am ajuns acasa cu o noua pereche de papuci, scumpi, 2 perechi de chiloti, draguti, si 3 cartofi in spirala, m-a sunat nasica sa mergem in vizita ca ii era teama ca nu ma mai prinde, am mers la nasica, am probat rochie de mireasa frumoasa, mi-am facut o idee de cati bani o sa cheltuiesc si cat de greu o sa fie, am vazut copil frumos si cuminte (baietelul nasei, pe care il cheama Sebastian), am baut bere, am despartit o bataie intre caini, Calin a strans un pic din buci, dar a rezistat cu stoicism, ne-a dus Laura acasa, pentru ca e o dulce si fata buna ca d-aia e nasa mea, si ne-am trantit direct in pat si-am adormit instant.

Ziua 2
Trebuia sa ne intalnim cu patronul la noua locatie a Lobbs-ului, pe langa Lipscani, am vazut centrul vechi si extraordinar de frumos, am vazut ca la Severin majoritatea teraselor sunt mult mai scumpe, ne-am ofticat, am intrat si in 2 magazine cu rochii de mireasa unde am vazut preturi accesibile si la rochii si la costume, Calin a fost si el impresionat.Am mancat la un restaurant libanez, cred ca cel mai scump pe care il puteam gasi, dar a fost frumos si ne-a fost rusine sa ne ridicam, dar a fost buna mancarea si nu ne-a parut prea rau. N-am intalnit cu Domnul Roberto Lobb, am vazut noua locatie Italian Steak House, bleah, a fost urata, mica, camere multe, stalpi multi si cu totul altceva decat ce a fost Lobbs in WTP :(

Am ajuns acasa, am comandat clatite de pe www.eclatite.ro, mi-a placut cea cu ciuperci si piept de pui, lui Calin i-a placut Fajitas, am sunat sa vedem primul restaurant pe care l-am gasit noi pe net in martie cand am cautat. L-am vazut, am zis wow si am stabilit o intalnire luni dimineata cu Managerul de evenimente. Am ajuns iar acasa, dupa ce ne-am dus la Mega Image si n-am gasit Dr. Pepper :( si ne-am jucat cu ai mei 2 board game-uri pana la 3.30 dimineata (Colonistii din Catan si Small Worlds), am adormit apoi instant, franti si am dormit pana la 9.36 cand i-a sunat ceasul lui Calin sa-si ia pastila :P

Ziua 3

Am plecat la cumparaturi pt shaorma home-made, n-am gasit lipii, a facut mama, a fost buna, am papat tot, am jucat iar Small World doar cu mama, am sunat lumea de la facultate sa iesim in oras, am dat doar de Alinuta, dar mult prea tarziu, am iesit cu John si girlfrienda, care e cul, am mancat papanasi, mec iar, am ajuns acasa si iar ne-am culcat franti.

Ziua 4

Ne-am trezit la 9, am sunat la 10, ne-am intalnit la restaurant la 10.30, am luat-o si pe mama, m-a durut burta de atatea mecuri, am discutat meniul, am pus intrebarile, am mai vazut un pic restaurantul, am mai zis wow o data, am vazut si biserica de langa, e frumoasa, dar n-are curte, nu stiu unde o sa facem poze, am ajuns la 11.30 acasa, am facut bagaj, am plecat la 11.50 spre tren, am stat la coada, am luat bilete, am luat papa si apa, ne-am suit in tren, am pupat-o pe mama, a plecat trenul si a avut intarziere o ora si un sfert, mi-a mai iesit un fir alb.

De abia astept sa plec vineri la Herculane pentru ca azi a fost o zi deprimanta cu trezitul meu de la ora 6 :(

Next

Capitolul 1

Azi va fi inca o zi din acelea in care o parte din mine se bucura ca am anumite abilitati de care ma pot folosi in anumite situatii.

Am plecat la scoala, ca in orice alta zi obisnuita. Suntem la inceputul semestrului 2, primavara incepe incet-incet sa-si faca simtita prezenta, copacii inverzesc, animalele isi scot nasul in bataia vantului, pasarile isi fac culcus, toate fiind semne ale belsugului, nimic nelalocul lui.

Numai ca semnele care erau destinate unei anumite persoane erau si cele mai greu de remarcat, asa ca m-a surprins placut sa vad in drumul meu o randunica dand de mancare puisorilor ei. Am stiut imediat ca voi avea o zi speciala, este un semn bun, dar nu-mi aduceam aminte despre ce era vorba. Ceva legat de prieteni? Sau de castiguri? Nu am prea multi prieteni si nu sunt o fire prea sociabila, sau mai bine zis nu prea am cu cine sa fiu sociabila, asa ca am mers mai departe cu speranta sa gasesc vreo comoara ascunsa.

Ceva insa mi-a atras atentia, mi s-a parut ca aud un tipat. Pe cat de mult as fi vrut sa ignor sunetele, simturile mele ascutite au descoperit ca sursa lor provenea de la marginea padurii si erau strigatele de ajutor ale unui baiat. Nu sunt o prea mare fana a padurii, dar m-am dus oricum sa vad daca pot sa ajut.

Pe masura ce m-am apropiat mi-a fost frica sa nu fie vreo capcana pentru ca nu vedeam pe nimeni in preajma, dar baiatul, probabil auzindu-mi pasii a strigat din nou. De abia atunci am vazut, cativa pasi mai in fata, o gaura in pamant si am inteles imediat de unde striga.

- Hey, stiu ca esti acolo, te-am auzit. Scoate-ma de aici, imediat, a spus baiatul.

Mi s-a parut un pic nepoliticos, dar poate a crezut ca sunt altcineva. M-am apropiat de margine pana m-a vazut si i-am raspuns:

- Ar fi frumos daca ai spune si “te rog”.

N-am asteptat sa aud cuvintele magice, m-am asezat la pamant si am intins mana cat de mult am putut. Baiatul s-a inrosit si de abia a ajuns la mana mea sa-l ajut sa iasa de acolo. A fost destul de usor sa-l ridic, cu forta mea iesita de comun nici nu i-am simtit greutatea, dar m-am prefacut ca ma chinui si am sperat ca nu observa ca sa nu-mi puna prea multe intrebari, probabil a crezut ca el e cel puternic. Nu parea sa aiba nicio zgarietura, ceva ciudat avand in vedere adancimea gropii.

- Scuze, n-am vrut sa ma rastesc, a spus. Am crezut ca baietii care m-au impins mai devreme in groapa au venit sa rada si mai mult de mine. Ma numesc Sebastian, dar prietenii imi spun Seb!

Si-a sters mainile pe blugii si asa murdari de noroi si apoi si-a intins mana pentru a face cunostinta, i-am strans-o rapid si am spus un fugar “Ruby!”, dupa ce i-am repetat gestul de a ma sterge pe maini de blugii mei. Au fost niste gesturi mai mult din politete, murdari tot am ramas. Chiar daca stiam vraja perfecta de a ne face si hainele si mainile luna nu am vrut sa creez suspiciuni.

- Ma bucur sa te cunosc, Ruby, si multumesc mult ca m-ai ajutat, iti raman dator. Pamantul era umed si nu puteam sa ma prind de margine in niciun fel, a spus si s-a intors sa mearga pe drumul pe care am venit eu.

- Nici o problema, i-am raspuns urmandu-l. S-a intamplat sa fiu prin preajma. Unde mergi?

- Eh, presupun ca la scoala, sperand ca acolo sa nu mai gasesc gropi in care sa cad. Tu?

- Si eu ma duc la scoala, dar nu ne-am intalnit pana acum, esti nou in sat, am intrebat curioasa.

Nu l-am mai vazut, pentru ca daca il vedeam sigur nu-l puteam uita. Era destul de dificil sa fac propozitii asa de lungi in preajma lui si am zambind, incantata de succesul meu. Era inalt, frumos, cu ochii mari si albastrii, parul foarte negru si ciufulit, si mirosea a vanilie si lamai, dulce de-ti lasa gura apa, dar mai era un miros... Ceva ce nu era asa direct ca vanilia sau lamaia, daca ar trebui sa-l descriu intr-un cuvant ar fi... natura.

- Hmm... cam asa ceva...dar ca sa scurtez povestea, m-am nascut aici, a trebuit sa ma mut cand am fost mai mic, dar pentru ca tata a murit, am venit aici ca sa traiesc cu matusa si unchiul meu, a spus totul pe un ton neutru si rapid, ca si cand ar fi repetat povestea de o mie de ori pana acum.

- Ce clasa esti? Si de ce te-a impins cineva in groapa aia? Ce-ai facut?

A oftat.

- Sunt anul intai, si cine stie? S-au prefacut ca vor sa ma cunoasca si sa-mi arate ceva misto langa padure si ma trezesc cazand prin gaura.

- Ce idioti, am spus incruntandu-ma, dar un zambet mi-a scapat in coltul gurii la gandul ca si el era boboc ca si mine.

- Mda!

N-am stiut ce altceva sa spun, nu sunt asa buna la dialoguri politicoase, mai ales cand trebuie sa discut cu baieti draguti ca Sebastian. Imi place numele lui, dar nu puteam sa-i spun lui asta, nu? Am mers in tacere pana am ajuns la aleea ce duce spre scoala. M-am chinuit sa spun ceva destept, dar n-aveam nici cea mai mica idee ce as putea spune. Un banc? Mai bine sa nu-mi fortez norocul.

Dupa ce au trecut cateva minute de liniste totala am tresarit cand mi-a zis:

- Hey, uite, o vrabiuta care isi hraneste puii! E de bine, nu?

- Sigur, numai ca aia este o randunica, am spus aducandu-mi aminte ca semnul era pentru “castigat prieteni”, dar nu am vrut sa-i evidentiez si lui acest lucru, puteam doar sa sper ca semnele chiar erau despre mine si el, nu vad cum as putea sa castig alt prieteni pana diseara, decat daca mai gasesc pe cineva in alta gaura.

Avea ceva special baiatul asta, dar nu am putut sa-mi dau seama ce. Pare diferit fata de ceilalti baieti pe care ii cunosc, iar faptul ca au fost niste baieti cei care l-au pacalit si l-au impins acolo, spune cam cat de inteligenti erau ceilalti din sat si cat de maturi.

In curand am ajuns la scoala pe care acum aveam voie s-o vad asa cum trebuie. Persoanele nonmagice o vedeau ca orice alta cladire educationala, mare, patrata, gri, fara nimic special. In realitatea magica insa, cladirea propriu-zisa era de fapt un adevarat castel, de 5 ori mai inalt si de 3 ori mai lat. Un urias ce se ridica din mijlocul pasunii intinse de la marginea orasului, si era inconjurat de un gard inalt din pietre de moara. Poarta, la fel de impunatoare ca si restul constructiei, era in intregime facuta din metal negru, iar pe grilajul ei se incolacea o vita-de-vie mereu verde si plina de struguri negrii si dulci.

In gimnazium trebuia sa trec pe langa castel fara sa para ca-i vad adevarata fata si era greu avand in vedere ca cei mici aveau cladirea cu adevarat gri si anosta de vizavi de el. Toata copilaria mi-am petrecut-o visand la ziua in care ii voi trece portile pe care demult meritam sa le trec, iar lipsa mea de prieteni se datora faptului ca nu puteam sa vorbesc despre nimic din ce simteam si stiam cu ceilalti.

Astazi curtea era plina de elevi asezati, ca de fiecare data, pe bisericute.

Grupul Smecherilor era asezat in locul lor obisnuit de pe treptele de marmura ale castelului si este format numai din baieti prost crescuti care vin la scoala doar pentru a se distra pe seama altora si a ne face noua viata un cosmar. Este compus din Bill si Stan care sunt anul 4, 5 elevi din anul 3, 5 din anul 2 si Jonny care este anul 1.

Grupul Mironositelor sta in zona fantanei si singurul lor subiect de discutie este moda si vrajile de schimbare a culorii parului, hainelor, unghiilor in functie de ce se poarta in ziua respectiva. Faptul ca se pricep atat de bine la transfigurari le-ar incadra si pe ele in grupul tocilarilor, desi n-ar recunoaste-o niciodata. Eu presupun ca au invatat formele complicate de transfigurare din Poiana, locul in care isi petrec majoritatea timpului liber si unde si-au facut cuib o familie de zane. Grupul este format din 5 Mironosite sefe, Maria care este anul 4, iar restul anul 3, si 5 Mironosite in devenire, care sunt toate anul 2 si singurul lor rol este sa care ghiozdanele celor mari si sa le ajute la teme in speranta ca le vor dezvalui cateva din trucurile pe care le folosesc pentru a-si crea imaginea de Mironosite.

Grupul baietilor si fetelor de treaba, sau al Tocilarilor cum ne zic ceilalti, statea si azi sub Teiul nostru dezbatand vreo carte de Potiuni. Aici ma incadrez si eu, numai ca singura persoana cu care m-am imprietenit este Tasha, care e anul doi si e mereu vesela si vorbareata. Aici sunt 5 elevi din anul 4, 3 din anul 3, 3 din anul 2, printre care si Tasha, si de azi inainte 2 din anul 1, adica eu si Seb.

Ceilalti nu prea ma baga in seama din, cel putin, doua motive. Unul ar fi pentru ca sunt boboaca, iar in afara de Jonny, despre care o sa va spun mai tarziu, niciun alt boboc n-a reusit sa se incadreze in vreun alt grup. De obicei trierile se fac in anul doi. Iar cel de-al doilea motiv ar fi faptul ca toti profesorii imi lauda indemanarea, iar eu nu pot, dar ei cred ca nu vreau, sa le impartasesc metoda mea de invatare. Cum as putea sa le spun ca eu pot vedea de 9 ani cartile pe care ei le-au descoperit de asa putin timp? Cartile magice sunt carti ce se arata doar atunci cand si tu la randul tau esti magic, iar multi boboci nici nu stapanesc inca aceasta abilitate.

Mai este grupul Magiei Negre, un grup foarte restrans si misterios, care se retrage mereu in cele mai intunecoase colturi si pun tara la cale. Este format doar din 3 fete, Ana si Luiza care sunt anul 4, si sora Anei, Vicky, care e anul 3, mereu imbracate in negru si mereu neintelese, daca ar fi intr-o lume Non ar putea fi luate drept Emo. Insa eu sunt convinsa ca nu e nimic periculos legat de ele, ci sunt niste simple fane ale Rock-ului.

In ultimul grup sunt 9 bobocii care nu s-au remarcat in niciun fel si in care ar fi trebuit sa fiu si eu, dar am avut noroc ca m-am agatat de Tasha. Nu au niciun scop anume, nu vorbesc nici despre scoala, nici despre moda, nici despre Rock si nici nu arunca cu pietre in lume. Ei exista pur si simplu in curte, acolo unde gasesc un loc liber, acela fiind de obicei pe langa gardul scolii. Si mai au un rol, sunt batjocura Smecherilor de fiecare data cand vor sa atraga atentia Mironositelor.

M-am indreptata cu Seb spre Tei, iar Tasha ne-a intampinat cu un zambet curios.

- Salut Tasha!

- Salut Ruby, m-a salutat intrebatoare uitandu-se mai mult la Seb decat la mine.

- El e Sebastian si ea e Tasha, am continuat amuzata, uitandu-ma cand la unul cand la celalalt.

- Seb, m-a corectat el si i-a intins mana.

- Incantata, i-a zambit Tasha dupa care mi-a aruncat o privire care s-ar traduce in “Ce sexy e tipul, te astept sa vorbim la pauza de masa in toaleta fetelor, da?”. Dar ce-ati patit, l-a intrebat ea privindu-ne hainele noroioase. Seb, asa n-ai sa faci o impresie prea buna in prima ta zi, l-a anuntat fara sa mai astepte un raspuns si a aruncat o vraja de curatare asupra noastra care a reusit sa mai scoata din pete, dar nu in totalitate.

Seb se pare ca nu s-a simtit rusinat de aventura lui si i-a povestit si Tashei pe scurt cam ce stiam si eu cu o singura diferenta, acum ne-a aratat si cine au fost cei 3 idioti.

Stan, Bill si fratele lui, Jonny, care pe cat e de mic de inaltime pe atat e de rau, fac parte din Grupul Smecherilor, bineinteles, si sunt capul rautatilor peste tot pe unde se duc. Bill e seful, Jonny are cele mai sinistre idei de conflict si razbunare, iar Stan le executa la ordinele lui Bill, avand si cel mai scazut nivel de inteligenta.

Tatal lui Bill si Jonny este primarul din Roseville, iar tatal lui Stan este viceprimarul. Asa se explica de ce nu intra niciodata in incurcatura cand fac tampenii si de ce si-au asumat singuri rolul de lideri la scoala, sau mai bine zis, dictatori... toata lumea ii uraste, dar nimeni nu recunoaste de frica. Pana si cei din grupul lor, care au fost recrutati in functie de cine sunt si ce fac parintii, prefera sa-l aiba de partea lor chiar daca, probabil, uneori nu sunt de acord cu ce face.

Daca n-ar fi fost asa modest si bine crescut, Seb probabil ca ar fi intrat in randul lor avand ca atu aspectul iesit din comun de sexy, dar poate ca unchiul si matusa lui nu sunt asa celebrii ca sa aiba locul asigurat printre ei.

I-am explicat si lui Sebastian cum sta treaba cu grupurile din curtea scolii si a parut incantat ca nu a intrat la boboci cu reputatia lui.

- Noi acordam cate o sansa oricui doreste sa stea sub Tei, dar de obicei se plictisesc si pleaca.

Sincera sa fiu, orice boboc, daca ar cunoaste pe cineva si ar fi destul de interesat sa discute despre teme si carti ar avea un loc asigurat sub Tei, insa ei prefera inca jocurile copilariei.

Am observat ca mi-era din ce in ce mai usor sa stau de vorba cu el, probabil si faptul ca o aveam pe Tasha langa mine ca suport moral si ca sa puna ea intrebarile in locul meu.

Asa am aflat ca la varsta de 6 ani s-a mutat impreuna cu tatal lui in Texas. Au cumparat acolo o ferma departe de civilizatie, dar si mai departe de asezarile magice asemenea satului nostru. Ne-a mai spus ca sta la Felix si Matilda Lenovo, niste oameni cumsecade, saritori, dar modesti. Cum se intampla in mai toate satele de marimea asta, toata lumea cunoaste pe toata lumea, iar pe ei ii stiam destul de bine si pentru ca stateau destul de aproape de noi.

Si cam aici s-a intrerupt interogatoriul pentru ca a sunat clopotelul si a trebuit sa intram la prima noastra ora de Farmece.
...to be continued...

marți, 29 iunie 2010

Sa vedem daca-mi iese

Acum ceva timp spuneam ca-mi doresc sa scriu, si m-am straduit macar sa ma apuc de ceva, iar ideile au venit si sunt multe, si au ramas idei, pentru ca am descoperit ca o carte de fictiune, ca cea pe care vreau eu s-o scriu are nevoie in primul rand de timp, pe care nu-l am, si-n a doilea rand de talent. Cat poti lungi un capitol, fara ca cel care-l citeste sa nu se plictiseasca? Partea buna pentru inceputul meu a fost ca nu am avut cititori, initial motivul a fost ca incepusem povestea in engleza, mi se parea ca suna mai Twilight asa, insa de dragul mamei a trebuit sa traduc ce scrisesem pana atunci si asa am mai castigat un cititor in afara de Calin. Acum incerc sa mai castig cativa, desi fac eforturi uriase sa postez acest prim post din poveste dintr-o, sper eu, lunga serie de posturi (calculatorul meu imi da ecran albastru daca incerc sa deschid boxele sau orice tip de browser, mai putin messengerul). Asa ca ma chinui la un notepad mic si dragut, cu taste mici si dragute cu unghii de un cm jumate.


Prolog

Toata viata mea am urat vampirii. De fapt, toata lumea ii uraste, dar de cand aveam 6 ani am avut toate motivele din lume sa o fac.

Nu voi uita ziua aceea, prima oara cand am vazut un vampir, a fost ziua in care am fost cu mama sa adunam ciuperci si radacini din padure. Se grabea sa iesim de acolo din momentul in care am intrat, pentru ca ceva mai devreme o pisica alba ii iesise in cale, dar avea foarte mare nevoie de acele radacini pentru potiunea de vindecare a vacutei noastre. Ramasesem un pic in spate ca sa-mi adun propriile flori cand ceva m-a luat din spate cu o viteza atat de mare ca nu am putut decat sa icnesc scurt, sunet pe care, din pacate, mama l-a auzit. A spus rapid o vraja care a facut copacii din jurul nostru sa-l prinda pe rapitorul meu. Mi-a dat drumul din brate pentru a se lupta cu mama, dar fiind destul de sus m-am lovit de o ramura de copac si am lesinat.

Bunica mea mi-a spus restul povestirii. Se pare ca vampirul a castigat lupta cu mama si avea de gand sa sarbatoreasca prin a-mi goli trupul de sange. Era pe pamant atent la cina lui cand bunica a venit, se pare ca si ea a vazut o piaza rea, si si-a vrajit cutitul de argint ca sa i se infiga in locul unde ar fi trebuit sa aiba inima.

A reusit totusi sa ma muste intr-atat in cat de abia mai eram in viata cand bunica m-a adus acasa. A facut tot ce i-a stat in putinta, dar veninul nu a putut fi fortat sa iasa din mine asa ca a trebuit sa ma priveasca in timp ce ma transformam treptat in ceva ce nimeni nu a auzit pana acum. Ea crede ca vampirul era prea tanar sa stie ca sangele de vrajitoare, chiar si al uneia mult prea mici ca sa fie atinsa de magie, urma sa-l omoare la doar cateva ore dupa festin. Din nefericire nimeni nu stia ce poate face veninul de vampir unei vrajitoare.

A pastrat secretul mortii mamei mele fata de ceilalti batrani si m-a pastrat si pe mine departe de privirile lor.

A trebuit sa aflu cum sa fiu o vrajitoare mult prea devreme. De obicei ne aratam talentele in jurul varstei de 15 ani, dar eu am putut sa vorbesc cu fluturii la o saptamana dupa atac. Asa ca a trebuit sa ma invete cum sa-mi canalizez puterile, cum sa-mi focalizez atentia si cum sa fiu responsabila in asa fel incat batranii sa nu observe transformarea mea. Pana in ziua in care am implinit 15 ani, eram in stare sa fac atat de multe lucruri, pe care ceilalti de varsta mea nu le puteau face, dar macar la varsta asta nu mai trebuia sa ascund magia din mine.

Efectele schimbarii mele nu erau chiar atat de rele. Am abilitatea de a vedea pana foarte departe, de a aude mult mai tare, de a simti mirosul mai puternic, si textura lucrurilor mai adanc, sa alerg mai repede, sa fiu mai puternica si sa mananc o friptura in sange, daca vreau.

Noi, vrajitoarele, avem abilitatea de a arata mereu tinere, iar vampirii se opresc din evolutie la varsta la care sunt transformati si nu mor niciodata, sau cel putin nu de batranete. Se pare ca nu mi-a afectat cresterea insa pentru partea cu muritul va trebui sa mai astept. Desi corpul meu e capabil sa se vindece singur si instant, inima inca imi bate, piele imi e tot calda si moale, iar argintul nu-mi face niciun rau.

In afara de motivul batranilor, de a nu-mi remarca transformare, celalalt motiv de a-mi stapanii puterile este acela ca urasc orice lucru care-mi aminteste de vampiri, pentru ca ii voi asocia mereu cu moartea mamei mele.

A trebuit sa ma abtin mult pentru a-mi inchide partea extra sensibila, dar cateodata era destul de folositor sa aud pericolul inainte de a fi iminent sau de a mirosi otrava de la zeci de metrii departare.

Numele meu este Ruby, am 15 ani, locuiesc in satul Roseville si sunt jumatate vrajitoare, jumatate Non si o parte din mine are ceva dintr-un vampir, parte care ma face unica si diferita de restul lumii magice si pe care trebuie s-o ascund.

...to be continued...

miercuri, 7 aprilie 2010

Nu sunt trista

Pe bune, chiar nu sunt trista. Mi-e dor, e normal, dar nu sunt trista. Mi-ar placea sa-i am pe toti aici, dar nu le poti avea pe toate. Cel mai important om din viata mea e langa mine si asta e tot ce conteaza, cu el imi fac viitorul, cu el imi incep restul vietii.

Casa NOASTRA este formata din 2 parti. La parter am magazinasul meu (ce poate fi mai usor decat sa te imbraci si sa cobori la serviciu?), bucataria noastra, camera lu' Maiu si Ani (bunica si viitoarea soacra), baia lor, holul pisicilor, camera de oaspeti (care va deveni in viitor camera copilului presupun), scarile, holul nostru, baia noastra, camera noastra, balconul nostru si podul nostru.

Langa casa am la 2 pasi (sincera sa fiu sunt de fapt 20 de pasi) piata cu tot ce vrei, ceva mai incolo am un Carreffour Express intr-un fel de Unirea mai mica. Parcurile sunt la o aruncatura de bat, curate, ingrijite si pline de flori, iar in ultimul timp am observat ca e plin de magnolii infloriti, albi si roz, cati n-am vazut in toata viata mea, si cand a fost vremea teilor, toate strazile miroseau frumos.

In weekenduri, dupa ora pranzului, strazile sunt pustii, doar daca e cald afara vei gasi lume plimbatoare ca noi. Nu tu masini, nu tu claxoane, nu tu aglomeratie, iar partea cea mai buna e ca, daca nu ti-e lene, poti ajunge oriunde vrei pe jos, dar daca iti este, cea mai scumpa cursa cu taxiul ne-a costat 6 lei, cu tot baccis.

De ce as fi trista cand singura greutate pe care o intampin in noua mea viata este dorul de cei de acasa, si nu e chiar dorul, cat parerea de rau ca nu pot sa impart bucuriile de aici si cu ei?

Cum sa nu ma bucur cand ma gandesc la viitorul nostru intr-un oras care-mi ofera, in limita posibilitatilor lui, tot ce am nevoie? Bani avem, internet avem, casa avem, masa avem, iar ca bonus, jobul meu e la parter. Ce poate fi mai frumos decat sa te trezesti si sa cobori, fara sa treci iarna prin friguri si vara prin calduri coplesitoare si aglomeratiile din mijloacele de transport? Duc o viata comoda si frumoasa si sunt FERICITA!

miercuri, 31 martie 2010

Printre straini

Nu trebuie sa fii in afara tarii ca sa te simti printre straini, ti se poate intampla oriunde. Sa simti ca nu cunosti pe nimeni cu adevarat, iar nimeni nu te cunoaste pe tine. Sa-ti fie frica sa te arati asa cum esti, sau erai, in preajma prietenilor, pentru ca nu se stie niciodata cum poti fi perceput de necunoscuti.

Mi-e dor de casa, de patul meu, de lumina puternica de zi, de dusurile fierbinti, de masa joasa din sufrageri la care mancam, stand pe jos, turceste, de cuptorul in care faceam paine de casa si prajituri, de scaunul de la calculator cu spatarul inalt si moale, si mobil. Nu mi-e dor de vecinul de deasupra care-mi punea muzica, de cele mai multe ori manele, pe la 2 noaptea, dar mi-e dor de gugustucii care se asezau pe pervazul geamului si grangureau in soarele dup-amiezii.

Mi-e dor de oamenii inghesuiti in metrouri, de colegii de facultate si de berile cu John si Alexa. Mi-as dori sa fiu prin preajma Mihaelei sau Alinei, cand nasc, poate chiar sa le urmez si eu exemplul sau sa ies la ceaiuri cu Oana si Cami. Mi-e dor de Laura si Ariana cu ochisorii ei albastrii si parul carliontat, mi-e dor sa ma joc cu ea si sa stau la povesti cu maica-sa (Laura). Mi-e dor de Ioana, sa o vad cum creste, cum devine o domnisoara, cum isi indreapta parul cu placa in loc sa-si puna dresuri in cap si sa se prefaca ca e Andreea Antonescu. Mi-e dor de Adi si Adina, de mersul la film cu ei, sa ne strangem toti la masa joasa si sa mancam Shaorma facuta de mama.

Si de Mama, mi-e dor de statul cu ea la TV, comentatul emisiunilor "Dansez pentru tine", al meciurilor de fotbal si al serialelor de pe AXN pe care eu le-am vazut deja pe calculator, dar le revad de dragul ei. Mi-e dor de Mama, care a invatat de cand am plecat eu sa intre pe net (eu n-am fost in stare s-o invat), sa caute pe "goagal", sa se uite pe youtube la filmulete pe tot ecarnul, iar pentru ca nu a stiut cum sa iasa din ele cu "esc" a stins calculatorul.

In alta zi a cautat cantecele din tineretile ei, pe care le canta pe munte si printre ele a gasit si unul din cantecele compuse de ea in '79, "Imnul Blatistilor". Cat de mandra trebuie sa se fii simtit, cat de nerabdatoare trebuie sa fii fost sa povesteasca cuiva, sa astepte sa vina ora 6 sa o sun pe fix gratis. Si-am sunat-o ca in fiecare zi, de cand am plecat de acasa, si-am vorbit si ne-am bucurat impreuna.

Telefonul...ce inventie miraculoasa, cat de mult poate sa micsoreze distanta dintre oameni, chiar daca doar pentru cateva minute, in acele minute o am pe mami langa mine si ea ma are pe mine, oriunde as fii.

Cand eram mica si plecam cu bunica la bai in Slanic Prahova, stateam cu saptamanile, iar cand ma intorceam mama imi canta mereu "Ce dor mi-a fost de ochii tai/ Intr-o zi de maine tu vei reveni...amandoi vom fi.", apoi isi punea mainile in capul meu, apoi si le punea in al ei cand vedea ca mamaia n-a avut grija sa ma spele mai des pe par. Apoi seara la culcare imi canta, doar cateodata,: "Tigancusa esti frumoasa, tigancusa mea/ Te iubesc si nu te pot uita."

Dar am crescut acum, si-mi incep propria viata printre straini, cum a facut-o si ea, fara sa uit de unde am plecat si cine sunt, imi intemeiez propria familie si sper sa ajung sa-i cunosc pe acesti straini si sa-mi devina apropiati la fel ca cei pe care i-am lasat in urma, dar pe care n-am sa-i uit, macar de sarbatori si de zilele lor de nastere, ca sa nu cumva sa le devin eu lor o straina.

vineri, 26 martie 2010

Am multe de spus

Mi-am propus sa-mi fac timp pentru scris in blog, in primul rand pentru ca ma relaxeaza, si-n al doilea  pentru ca-mi place "audienta". Nu stiu cat talent am in acest domeniu, dar mi-ar placea sa scriu o varianta romaneasca de fictiune pentru copii, gen Harry Potter sau Twilight, insa n-am curaj.

Mi-e frica de o posibila influenta din partea tuturor fictiunilor pe care le-am citit in ultimul timp: Harry Potter (de 2 ori, imi doresc sa fac timp pentru varianta in engleza), Twilight (de 2 ori in engleza, de abia astept sa treaca destul timp sa-l mai citesc o data), Septimius Heap, The Secrets of the Immortal Nicholas Flamel, Tara Duncan (al 4-lea volum a devenit plictisitor), His Dark Materials (Philip Pullman), Spiderwick Chronicles, Trilogia Nomilor, The Riftwar Saga, The Wardstone Chronicles etc.

Cum as putea sa nu creez o vrajitoare care se intalneste cu un vampir la o scoala de magie? Numai ca varianta romaneasca ar fi o vrajitoare de origine rroma si un vampir din transilvania intr-un castel in care n-am fost niciodata si n-as stii cum sa-l descriu. Daca as crea o alta lume, imaginara, nu m-as putea abtine sa nu adaug elfi nobili, zane elegante, pitici morocanosi si orci tantalai. Numai ca lumile imaginare nu sunt luate prea in serios, nu te poti pune in pielea personajelor, desi ai vrea, doar daca imaginarul ar exista in paralel cu realul.

Ai putea atunci sa speri ca vei intalni intr-o zi ploioasa, un Edward Cullen sau ca una din scrisori iti va fi destinata tie din partea unei scoli nemaiintalnite, eu cel putin am visat toate astea si cartile mi-au facut visele mai colorate. Nu pot spune acelasi lucru si despre visele lui Calin in noptile in care il trezesc sa-i spun sa se culce la loc pentru ca el nu stie vraja corecta sau nu e vrajitor.

O sa-mi doresc mereu sa-mi pastrez acel copil in mine, care se bucura de aventurile lui Harry si spera ca intr-un colt al acestei lumi mari chiar sa existe un pic de magie.

As scrie o astfel de carte pentru mine, o carte fara sumarul la sfarsit, sa nu stiu la ce sa ma astept nici macar eu, o carte in care aventurile sa fie limitate doar de imaginatia mea.

joi, 25 martie 2010

Laura Moraru

Draga viitoare nasica,

Ma bucur mult ca ai acceptat propunerea TA de a ne calauzi pasii pe drumul casatoriei si sper ca nu ma vei eclipsa tu sau Ariana, ca n-are nimeni voie sa fie mai frumoasa ca mireasa, ne-am inteles? (pe Ariana insa o iert, ea nu se poate abtine, natura e de vina)

M-ai sustinut mereu si m-ai indrumat ca o surioara mai mare, pe tot parcursul copilariei mele. Poate ca am devenit ceea ce sunt azi si datorita tie si pentru asta iti multumesc. Mi-ai fost cea mai buna prietena, chiar daca eu nu indeplineam rolul asta in viata ta, tu ai stiut sa fii una pentru mine, sa ma asculti, sa-mi dai sfaturi si sa te joci cu mine chiar daca eram cu 5 ani mai mica (4 ani jumate). Am fost mereu geloasa pe Andreea, chiar daca n-o aratam, imi doream sa fiu eu aceea caruia ii spuneai secretele, aceea cu care te tai la deget cu o sarma ca sa va uniti sangele pe viata si sa deveniti "surori de sange" (de-ar stii mamele noastre ce tampenii faceam....), dar m-am multumit in a fi mereu baiatul din jocurile voastre cu Barbie, sa pigulesc mereu puii de catei de purici in spatele blocului, ca a doua zi s-o luam de la capat.

Am fost un copil fericit si unul din motive a fost ca tu ai facut parte din copilaria mea, ca te-am cunoscut si ca mi-ai indrumat din cand in cand pasii. Te-ai speriat ca am crescut, la fel si frati-miu, cand ti-a spus Adi ca m-am sarutat pentru prima oara cu un baiat (aveam 15 ani), ai incercat sa-mi tii "discursul" despre baieti si fete, sperand ca voi stii sa iau deciziile potrivite in momentele potrivite.

Si m-am facut mare. Si iata-ma ca fac cel mai mare pas din viata mea, si-l fac sigura pe mine, cu certitudinea ca am facut cea mai buna alegere din viata mea. Asa ca te-am ales pe tine sa fii unul din cei mai importanti oameni din incaperea in care voi spune DA unui om langa care imi doresc sa-mi petrec restul vietii, cu care vreau sa fac un copil si langa care vreau sa imbatranesc, spun DA unui viitor la care am visat dintotdeauna, uneori fara sa stiu, unui viitor bazat pe iubire, incredere, respect si prietenie. Si vreau sa fii langa mine cand spun  DA pentru ca vei vedea in ochii mei cat de fericita m-a facut acest om pana acum si cat de multa fericire ma asteapta de acum in colo.

Multumesc ca ai spus DA si ca vei fi de acum in colo, macar un pic, "sora mea de sange" (sau de acte, sau de ce-o fi) Te iubesc!

marți, 23 martie 2010

Rochia de mireasa

Imi plac rochiile de mireasa in general, si nici nu cred ca am vazut vreo mireasa urata in rochia ei, pentru ca nu se poate. Nu poti sa fii urata, nu poti sa fii suparata, nu poti sa fii invizibila, dar cu toate astea e greu de ales. Am vazut ca se cam impart in doua categorii. Stilul Sirena, care e mai mulat pe corp si stilul Printesa care are mult volum. Asa ca m-am pus pe cautat pe "goagal", si culmea, am gasit, numai ca am gasit prea multe. Asa ca poate isi da cineva cu parerea, cam ce ar trebui sa caut intr-o rochie, cu trena, fara trena, cu maneci, fara maneci, si macar ca stil sa ma axez pe unul singur. Asa ca puteti vota preferata:

1.

2.

3.4. 5. 6.7.  8.  9.10.
 Am tras un ochi la o rochie din Severin si pretul m-a socat. Ori era pretul de inchiriat, ori era o rochie din hartie, pentru ca niciodata n-am auzit ca rochiile sa fie mai ieftine ca si costumele barbatilor, adica 300 RON, sau nu?

duminică, 21 martie 2010

Inelul

Am inel!!!!! Si e frumos, si nu mi se agata prin par cum ar face-o unul clasic, si are inimioara, si simt eu ca e daruit cu tot cu o bucata din inimioara lui, ceea ce-l face mai pretios decat orice alt inel de pe lumea asta. Si inelul arata asa:

Si pentru a vedea si blogul lui Calin, cu impresiile si gandurile lui, accesati Jurnalul lui Calin.

joi, 18 martie 2010

Raspuns

Da, da, da, de o mie de ori da.

Mi-a fost greu sa citesc printre lacrimi de fericire, sa astept nerabdatoare finalul pe care l-am sperat de atatia ani, apoi sa ajung la el, sa ma ridic sa-i raspund si sa-l vad in genunchi cu un inel in mana. Mi s-a taiat rasuflarea si lacrimile nu se mai opreau. Spun da, si mai spun o data da ca poate nu m-a auzit ca plangeam, si apoi mai repet pentru ca poate nu am fost destul de convingatoare, apoi inca un da pentru fiecare an petrecut impreuna, si mai pun si da-uri din burta care inseamna de fapt "te iubesc nebuneste si vreau sa imbatranim impreuna". Apoi il iau in brate si il strang cat pot de tare, in minte imi apar imagini cu mine in rochie de mireasa, cu el in costum alb, cu un bebe cu ochii lui si parul meu, un Calin Jr., si-l sarut apasat pana nu mai pot sa respir, pentru ca n-am nevoie sa respir, am nevoie doar de el, pentru tot restul vietii.

Ma desprind usor din imbratisarea lui si-l intreb daca pot s-o sun pe mama sa-i dau vestile. Il intreb pe el pentru ca am senzantia, ca desi mereu am vorbit despre casatorie si despre copii, poate chiar din primul an de cand ne cunoastem, pana acum nu ne spuneam visele in public, nu puteau fi oficiale, dar acum sunt. Putem sa le spunem si prietenilor care probabil l-au crezut pe Calin un fricos, care probabil credeau ca suntem prea tineri sa ne gandim la casatorie, dar nu suntem si n-am fost niciodata.

Cand ne-am cunoscut la o intalnire forumista, pe hanuancutei.ro, mi-a spus ca are vase nespalate si i-am promis c-o sa-l ajut s ale spele, atunci s-a pus prima data intr-un genunchi si m-a cerut de nevasta de fericire ca-i spal vasele, i-a luat cinci ani sa-mi ia inel si sa puna intrebarea fara pic de misto. A meritat asteptarea. Atunci poate ca eram imaturi, dar am avut nevoie unul de celalalt ca sa crestem, sa ne maturizam si sa ne scriem impreuna viitorul.

Te iubesc, Calin si nu-mi doresc de la viata decat sa te am langa mine. Daca te am pe tine, am tot ce-mi trebuie ca sa trec orice obstacol. Te iubesc! Si da da da, de o mie de ori da.

5 ani

Devine frustrant pana la urma si te simti mic. Neinsemnat, lipsit de putere, alea alea.

Pentru ca toate incep ca un vis: grandios, fantastic, perfect: o petrecere surpriza de 100 de persoane, Cargo cantand undeva in spate, doar noi doi pe ringul de dans... eu ingenuncheat, tu uimita, vrajita, fericita.

Si incet, incet, coboram cu piciorele pe pamant...

Azi am implinit 5 ani. Azi urma sa fie "momentul cel mare". Sa mergem intr-un local de fitze, sa stam ascunsi intr-un separeu, scufundati in fotoliile si mai de fite. Urma sa prind momentul cel mai bun, sa gasesc cuvintele potrivite, sa iti spun tot ce stii deja si sa fac "pasul cel mare" - dupa cum i se spune prin popor.

In schimb, am ajuns la Grigo, la nefumatori, intr-un colt rece care nu spunea nimic. Nici eu nu puteam sa zic nimic, nu?

Am plecat pe jos, intr-o plimbare romantica. Am zis sa mergem prin parc, acolo sus, sa privim Dunarea. Sa ne luam in brate, sa iti spun tot ceea ce stii deja. Dar era intuneric. Era scary, spooky, era urat. Ne bateau bagabontii si ne luau hainele.

Apoi ne-am asezat pe banca rece din fata artezienei. Ti-am zis o poveste care se potrivea cu situatia, ca sa mai romantizez atmosfera. Dar ce amintire placuta puteai sa ai in acel colt de arteziana, intr-o semi-obscuritate deranjata doar de telefonul mobil al fetei de langa, care ii facea prietenului poze?

Asa ca te-am luat prin alt parc (da, sunt multe in Severin). Urma sa gasesc momentul potrivit. Cadeam in genunchi - ochisem si singurul bec care lumina indeajuns de bine incat sa vezi ce am in mana - si urma sa pun marea intrebare. Dar am vazut un caine. Cum ar fi fost sa iti aduci aminte de ziua asta cu mine purtand o pereche de dinti de caine in posterior?

Si ce sa-ti fi zis? Ce poveste draguta sa iti spun, oricum stiai unde se va ajunge. Ce chestie romantica sa iti spun, cand deja ti-am zis atatea? Sa-ti repet ca te iubesc? In timp ce tremuram amandoi de frig (eu si de frica dulailor?). Am oftat si am plecat cu tine spre Carrefour...

Si nu pot decat sa ma gandesc la sala aceea mare, la surpriza aceea uriasa, la scena pe care stam noi doi si Cargo ne canta pe fundal. Si eu iti spun cat de mult te iubesc, si ingenunchez, si iti pun intrebarea... si imi pare rau ca nu se intampla toate astea.

Dar povestile noastre au mereu un Happy End, da? Pentru ca nu poate fi nimic mai fericit decat ceea ce avem noi: ne avem unul pe altul si ne iubim nebuneste. Asa ca...

Vrei sa te casatoresti cu mine?