miercuri, 31 martie 2010

Printre straini

Nu trebuie sa fii in afara tarii ca sa te simti printre straini, ti se poate intampla oriunde. Sa simti ca nu cunosti pe nimeni cu adevarat, iar nimeni nu te cunoaste pe tine. Sa-ti fie frica sa te arati asa cum esti, sau erai, in preajma prietenilor, pentru ca nu se stie niciodata cum poti fi perceput de necunoscuti.

Mi-e dor de casa, de patul meu, de lumina puternica de zi, de dusurile fierbinti, de masa joasa din sufrageri la care mancam, stand pe jos, turceste, de cuptorul in care faceam paine de casa si prajituri, de scaunul de la calculator cu spatarul inalt si moale, si mobil. Nu mi-e dor de vecinul de deasupra care-mi punea muzica, de cele mai multe ori manele, pe la 2 noaptea, dar mi-e dor de gugustucii care se asezau pe pervazul geamului si grangureau in soarele dup-amiezii.

Mi-e dor de oamenii inghesuiti in metrouri, de colegii de facultate si de berile cu John si Alexa. Mi-as dori sa fiu prin preajma Mihaelei sau Alinei, cand nasc, poate chiar sa le urmez si eu exemplul sau sa ies la ceaiuri cu Oana si Cami. Mi-e dor de Laura si Ariana cu ochisorii ei albastrii si parul carliontat, mi-e dor sa ma joc cu ea si sa stau la povesti cu maica-sa (Laura). Mi-e dor de Ioana, sa o vad cum creste, cum devine o domnisoara, cum isi indreapta parul cu placa in loc sa-si puna dresuri in cap si sa se prefaca ca e Andreea Antonescu. Mi-e dor de Adi si Adina, de mersul la film cu ei, sa ne strangem toti la masa joasa si sa mancam Shaorma facuta de mama.

Si de Mama, mi-e dor de statul cu ea la TV, comentatul emisiunilor "Dansez pentru tine", al meciurilor de fotbal si al serialelor de pe AXN pe care eu le-am vazut deja pe calculator, dar le revad de dragul ei. Mi-e dor de Mama, care a invatat de cand am plecat eu sa intre pe net (eu n-am fost in stare s-o invat), sa caute pe "goagal", sa se uite pe youtube la filmulete pe tot ecarnul, iar pentru ca nu a stiut cum sa iasa din ele cu "esc" a stins calculatorul.

In alta zi a cautat cantecele din tineretile ei, pe care le canta pe munte si printre ele a gasit si unul din cantecele compuse de ea in '79, "Imnul Blatistilor". Cat de mandra trebuie sa se fii simtit, cat de nerabdatoare trebuie sa fii fost sa povesteasca cuiva, sa astepte sa vina ora 6 sa o sun pe fix gratis. Si-am sunat-o ca in fiecare zi, de cand am plecat de acasa, si-am vorbit si ne-am bucurat impreuna.

Telefonul...ce inventie miraculoasa, cat de mult poate sa micsoreze distanta dintre oameni, chiar daca doar pentru cateva minute, in acele minute o am pe mami langa mine si ea ma are pe mine, oriunde as fii.

Cand eram mica si plecam cu bunica la bai in Slanic Prahova, stateam cu saptamanile, iar cand ma intorceam mama imi canta mereu "Ce dor mi-a fost de ochii tai/ Intr-o zi de maine tu vei reveni...amandoi vom fi.", apoi isi punea mainile in capul meu, apoi si le punea in al ei cand vedea ca mamaia n-a avut grija sa ma spele mai des pe par. Apoi seara la culcare imi canta, doar cateodata,: "Tigancusa esti frumoasa, tigancusa mea/ Te iubesc si nu te pot uita."

Dar am crescut acum, si-mi incep propria viata printre straini, cum a facut-o si ea, fara sa uit de unde am plecat si cine sunt, imi intemeiez propria familie si sper sa ajung sa-i cunosc pe acesti straini si sa-mi devina apropiati la fel ca cei pe care i-am lasat in urma, dar pe care n-am sa-i uit, macar de sarbatori si de zilele lor de nastere, ca sa nu cumva sa le devin eu lor o straina.

vineri, 26 martie 2010

Am multe de spus

Mi-am propus sa-mi fac timp pentru scris in blog, in primul rand pentru ca ma relaxeaza, si-n al doilea  pentru ca-mi place "audienta". Nu stiu cat talent am in acest domeniu, dar mi-ar placea sa scriu o varianta romaneasca de fictiune pentru copii, gen Harry Potter sau Twilight, insa n-am curaj.

Mi-e frica de o posibila influenta din partea tuturor fictiunilor pe care le-am citit in ultimul timp: Harry Potter (de 2 ori, imi doresc sa fac timp pentru varianta in engleza), Twilight (de 2 ori in engleza, de abia astept sa treaca destul timp sa-l mai citesc o data), Septimius Heap, The Secrets of the Immortal Nicholas Flamel, Tara Duncan (al 4-lea volum a devenit plictisitor), His Dark Materials (Philip Pullman), Spiderwick Chronicles, Trilogia Nomilor, The Riftwar Saga, The Wardstone Chronicles etc.

Cum as putea sa nu creez o vrajitoare care se intalneste cu un vampir la o scoala de magie? Numai ca varianta romaneasca ar fi o vrajitoare de origine rroma si un vampir din transilvania intr-un castel in care n-am fost niciodata si n-as stii cum sa-l descriu. Daca as crea o alta lume, imaginara, nu m-as putea abtine sa nu adaug elfi nobili, zane elegante, pitici morocanosi si orci tantalai. Numai ca lumile imaginare nu sunt luate prea in serios, nu te poti pune in pielea personajelor, desi ai vrea, doar daca imaginarul ar exista in paralel cu realul.

Ai putea atunci sa speri ca vei intalni intr-o zi ploioasa, un Edward Cullen sau ca una din scrisori iti va fi destinata tie din partea unei scoli nemaiintalnite, eu cel putin am visat toate astea si cartile mi-au facut visele mai colorate. Nu pot spune acelasi lucru si despre visele lui Calin in noptile in care il trezesc sa-i spun sa se culce la loc pentru ca el nu stie vraja corecta sau nu e vrajitor.

O sa-mi doresc mereu sa-mi pastrez acel copil in mine, care se bucura de aventurile lui Harry si spera ca intr-un colt al acestei lumi mari chiar sa existe un pic de magie.

As scrie o astfel de carte pentru mine, o carte fara sumarul la sfarsit, sa nu stiu la ce sa ma astept nici macar eu, o carte in care aventurile sa fie limitate doar de imaginatia mea.

joi, 25 martie 2010

Laura Moraru

Draga viitoare nasica,

Ma bucur mult ca ai acceptat propunerea TA de a ne calauzi pasii pe drumul casatoriei si sper ca nu ma vei eclipsa tu sau Ariana, ca n-are nimeni voie sa fie mai frumoasa ca mireasa, ne-am inteles? (pe Ariana insa o iert, ea nu se poate abtine, natura e de vina)

M-ai sustinut mereu si m-ai indrumat ca o surioara mai mare, pe tot parcursul copilariei mele. Poate ca am devenit ceea ce sunt azi si datorita tie si pentru asta iti multumesc. Mi-ai fost cea mai buna prietena, chiar daca eu nu indeplineam rolul asta in viata ta, tu ai stiut sa fii una pentru mine, sa ma asculti, sa-mi dai sfaturi si sa te joci cu mine chiar daca eram cu 5 ani mai mica (4 ani jumate). Am fost mereu geloasa pe Andreea, chiar daca n-o aratam, imi doream sa fiu eu aceea caruia ii spuneai secretele, aceea cu care te tai la deget cu o sarma ca sa va uniti sangele pe viata si sa deveniti "surori de sange" (de-ar stii mamele noastre ce tampenii faceam....), dar m-am multumit in a fi mereu baiatul din jocurile voastre cu Barbie, sa pigulesc mereu puii de catei de purici in spatele blocului, ca a doua zi s-o luam de la capat.

Am fost un copil fericit si unul din motive a fost ca tu ai facut parte din copilaria mea, ca te-am cunoscut si ca mi-ai indrumat din cand in cand pasii. Te-ai speriat ca am crescut, la fel si frati-miu, cand ti-a spus Adi ca m-am sarutat pentru prima oara cu un baiat (aveam 15 ani), ai incercat sa-mi tii "discursul" despre baieti si fete, sperand ca voi stii sa iau deciziile potrivite in momentele potrivite.

Si m-am facut mare. Si iata-ma ca fac cel mai mare pas din viata mea, si-l fac sigura pe mine, cu certitudinea ca am facut cea mai buna alegere din viata mea. Asa ca te-am ales pe tine sa fii unul din cei mai importanti oameni din incaperea in care voi spune DA unui om langa care imi doresc sa-mi petrec restul vietii, cu care vreau sa fac un copil si langa care vreau sa imbatranesc, spun DA unui viitor la care am visat dintotdeauna, uneori fara sa stiu, unui viitor bazat pe iubire, incredere, respect si prietenie. Si vreau sa fii langa mine cand spun  DA pentru ca vei vedea in ochii mei cat de fericita m-a facut acest om pana acum si cat de multa fericire ma asteapta de acum in colo.

Multumesc ca ai spus DA si ca vei fi de acum in colo, macar un pic, "sora mea de sange" (sau de acte, sau de ce-o fi) Te iubesc!

marți, 23 martie 2010

Rochia de mireasa

Imi plac rochiile de mireasa in general, si nici nu cred ca am vazut vreo mireasa urata in rochia ei, pentru ca nu se poate. Nu poti sa fii urata, nu poti sa fii suparata, nu poti sa fii invizibila, dar cu toate astea e greu de ales. Am vazut ca se cam impart in doua categorii. Stilul Sirena, care e mai mulat pe corp si stilul Printesa care are mult volum. Asa ca m-am pus pe cautat pe "goagal", si culmea, am gasit, numai ca am gasit prea multe. Asa ca poate isi da cineva cu parerea, cam ce ar trebui sa caut intr-o rochie, cu trena, fara trena, cu maneci, fara maneci, si macar ca stil sa ma axez pe unul singur. Asa ca puteti vota preferata:

1.

2.

3.4. 5. 6.7.  8.  9.10.
 Am tras un ochi la o rochie din Severin si pretul m-a socat. Ori era pretul de inchiriat, ori era o rochie din hartie, pentru ca niciodata n-am auzit ca rochiile sa fie mai ieftine ca si costumele barbatilor, adica 300 RON, sau nu?

duminică, 21 martie 2010

Inelul

Am inel!!!!! Si e frumos, si nu mi se agata prin par cum ar face-o unul clasic, si are inimioara, si simt eu ca e daruit cu tot cu o bucata din inimioara lui, ceea ce-l face mai pretios decat orice alt inel de pe lumea asta. Si inelul arata asa:

Si pentru a vedea si blogul lui Calin, cu impresiile si gandurile lui, accesati Jurnalul lui Calin.

joi, 18 martie 2010

Raspuns

Da, da, da, de o mie de ori da.

Mi-a fost greu sa citesc printre lacrimi de fericire, sa astept nerabdatoare finalul pe care l-am sperat de atatia ani, apoi sa ajung la el, sa ma ridic sa-i raspund si sa-l vad in genunchi cu un inel in mana. Mi s-a taiat rasuflarea si lacrimile nu se mai opreau. Spun da, si mai spun o data da ca poate nu m-a auzit ca plangeam, si apoi mai repet pentru ca poate nu am fost destul de convingatoare, apoi inca un da pentru fiecare an petrecut impreuna, si mai pun si da-uri din burta care inseamna de fapt "te iubesc nebuneste si vreau sa imbatranim impreuna". Apoi il iau in brate si il strang cat pot de tare, in minte imi apar imagini cu mine in rochie de mireasa, cu el in costum alb, cu un bebe cu ochii lui si parul meu, un Calin Jr., si-l sarut apasat pana nu mai pot sa respir, pentru ca n-am nevoie sa respir, am nevoie doar de el, pentru tot restul vietii.

Ma desprind usor din imbratisarea lui si-l intreb daca pot s-o sun pe mama sa-i dau vestile. Il intreb pe el pentru ca am senzantia, ca desi mereu am vorbit despre casatorie si despre copii, poate chiar din primul an de cand ne cunoastem, pana acum nu ne spuneam visele in public, nu puteau fi oficiale, dar acum sunt. Putem sa le spunem si prietenilor care probabil l-au crezut pe Calin un fricos, care probabil credeau ca suntem prea tineri sa ne gandim la casatorie, dar nu suntem si n-am fost niciodata.

Cand ne-am cunoscut la o intalnire forumista, pe hanuancutei.ro, mi-a spus ca are vase nespalate si i-am promis c-o sa-l ajut s ale spele, atunci s-a pus prima data intr-un genunchi si m-a cerut de nevasta de fericire ca-i spal vasele, i-a luat cinci ani sa-mi ia inel si sa puna intrebarea fara pic de misto. A meritat asteptarea. Atunci poate ca eram imaturi, dar am avut nevoie unul de celalalt ca sa crestem, sa ne maturizam si sa ne scriem impreuna viitorul.

Te iubesc, Calin si nu-mi doresc de la viata decat sa te am langa mine. Daca te am pe tine, am tot ce-mi trebuie ca sa trec orice obstacol. Te iubesc! Si da da da, de o mie de ori da.

5 ani

Devine frustrant pana la urma si te simti mic. Neinsemnat, lipsit de putere, alea alea.

Pentru ca toate incep ca un vis: grandios, fantastic, perfect: o petrecere surpriza de 100 de persoane, Cargo cantand undeva in spate, doar noi doi pe ringul de dans... eu ingenuncheat, tu uimita, vrajita, fericita.

Si incet, incet, coboram cu piciorele pe pamant...

Azi am implinit 5 ani. Azi urma sa fie "momentul cel mare". Sa mergem intr-un local de fitze, sa stam ascunsi intr-un separeu, scufundati in fotoliile si mai de fite. Urma sa prind momentul cel mai bun, sa gasesc cuvintele potrivite, sa iti spun tot ce stii deja si sa fac "pasul cel mare" - dupa cum i se spune prin popor.

In schimb, am ajuns la Grigo, la nefumatori, intr-un colt rece care nu spunea nimic. Nici eu nu puteam sa zic nimic, nu?

Am plecat pe jos, intr-o plimbare romantica. Am zis sa mergem prin parc, acolo sus, sa privim Dunarea. Sa ne luam in brate, sa iti spun tot ceea ce stii deja. Dar era intuneric. Era scary, spooky, era urat. Ne bateau bagabontii si ne luau hainele.

Apoi ne-am asezat pe banca rece din fata artezienei. Ti-am zis o poveste care se potrivea cu situatia, ca sa mai romantizez atmosfera. Dar ce amintire placuta puteai sa ai in acel colt de arteziana, intr-o semi-obscuritate deranjata doar de telefonul mobil al fetei de langa, care ii facea prietenului poze?

Asa ca te-am luat prin alt parc (da, sunt multe in Severin). Urma sa gasesc momentul potrivit. Cadeam in genunchi - ochisem si singurul bec care lumina indeajuns de bine incat sa vezi ce am in mana - si urma sa pun marea intrebare. Dar am vazut un caine. Cum ar fi fost sa iti aduci aminte de ziua asta cu mine purtand o pereche de dinti de caine in posterior?

Si ce sa-ti fi zis? Ce poveste draguta sa iti spun, oricum stiai unde se va ajunge. Ce chestie romantica sa iti spun, cand deja ti-am zis atatea? Sa-ti repet ca te iubesc? In timp ce tremuram amandoi de frig (eu si de frica dulailor?). Am oftat si am plecat cu tine spre Carrefour...

Si nu pot decat sa ma gandesc la sala aceea mare, la surpriza aceea uriasa, la scena pe care stam noi doi si Cargo ne canta pe fundal. Si eu iti spun cat de mult te iubesc, si ingenunchez, si iti pun intrebarea... si imi pare rau ca nu se intampla toate astea.

Dar povestile noastre au mereu un Happy End, da? Pentru ca nu poate fi nimic mai fericit decat ceea ce avem noi: ne avem unul pe altul si ne iubim nebuneste. Asa ca...

Vrei sa te casatoresti cu mine?