miercuri, 28 iulie 2010

In vacanta

Ne-am decis sa ne luam vacanta, asa ca am plecat la Herculane. Un loc unde gasesti liniste si pace, aer curat, bai termale si soare. Soarele ne-a cam ocolit, dar l-am inlocuit fara sa stam pe ganduri cu cateva reprize de masaj de relaxare.

Am incercat aproape toate restaurantele din zona, le-am tinut minte pe cele cu mancarea reincalzita, reinventata sau cu portii de protocol, pe care le vom ocoli pe viitor. Am gasit in sfarsit pizza ca la Bucuresti, Plescavita cu carne, ciorba cu refill si bere la halba cu 2,50 ron. Am avut parte, dupa atata mancare, si de arsuri, balonari si greturi, dar ne-am revigorat cu o inghetata la cornet cu 1,50 ron cupa sau un porumb fiert.

Ne-am plimbat pe toate strazile, curiosi sa vedem unde duc cele pe care nu le stiam, pana acum nu ne-am ratacit, dar am fost intorsi din drum de un catel care parea "fioros", desi mie mi se parea mai mult simpatic decat periculos. Am stat pe bancute in parc, am privit Cerna, am stat zgribuliti pe balcon uitandu-ne la cea mai urata furtuna de cel putin 5 ani incoace, furtuna care a privat de electricitate tot Herculane-ul.

Ne-am jucat carti, am facut pariuri, eu am castigat si carti si pariuri (muhaha), am primit, la prima masa in pensiunea unde suntem cazati, o tuiculita de protocol miam-miam. Mai avem cateva lucruri de bifat de pe lista: cat mai multa plaja, inca o pizza la vatra, inghetata cat cuprinde si niste Tabinet de jucat, mai ales ca putem sa tinem scorul pe bonurile de masa si nu pe hartia igienica cum faceam pana acum.

Daca il ai langa tine pe cel mai bun prieten al tau si pe iubitul tau, vacantele sunt de vis.

marți, 20 iulie 2010

Bucuresti

In alta ordine de idei, vineri am fost in Bucuresti. Bucurestiul meu cu Mc Donalds, cu Shaorma, cu pizza adevarata, cu bancute de 5000 E si cosuri de gunoi asortate cu bancutele (probabil un bonus pentru suma imensa).

Vineri am avut o zi lunga. Planuisem sa vin de pe tren sa pap un mec si sa ma intind in patul meu la povesti cu mama. Am venit de pe tren cu juma de ora intarziere, adaugata la cele 5 ore deja existente, am papat mec cu noduri in timp ce incercam sa-i mai povestesc lu' mami cate ceva, m-am grabit sa termin ca sa ajungem la programarea de la notar, am plecat la notar, am pierdut notiunea timpului, m-am intors de la notar, am facut dus si am fugit la cosmetica, unde mi-am adus aminte ce inseamna profesionalism, chiar si la un centru de cartier, fara renume, am aflat o barfa, doua (Se pare ca tipul gay care venise sa se tunda cat am asteptat eu sa intru il cunostea pe sotul Madalinei Manole, din cercul lui de prieteni, si pe amantul acestuia, iar motivul pentru care Madalina s-a sinucis este ca aflase de obiceiurile sotului si intrase in depresie. Sotul se pare ca avusese ca unic motiv de casatorie, un copil cu Madalina. Ar fi tare sa fiu prima inaintea OTV-ului sau Click-ului, care scrie despre asta.), am venit de la cosmetica, am plecat la un targ din apropiere sa-mi salut o ruda draga pe care n-am mai vazut-o demult, am ajuns acasa cu o noua pereche de papuci, scumpi, 2 perechi de chiloti, draguti, si 3 cartofi in spirala, m-a sunat nasica sa mergem in vizita ca ii era teama ca nu ma mai prinde, am mers la nasica, am probat rochie de mireasa frumoasa, mi-am facut o idee de cati bani o sa cheltuiesc si cat de greu o sa fie, am vazut copil frumos si cuminte (baietelul nasei, pe care il cheama Sebastian), am baut bere, am despartit o bataie intre caini, Calin a strans un pic din buci, dar a rezistat cu stoicism, ne-a dus Laura acasa, pentru ca e o dulce si fata buna ca d-aia e nasa mea, si ne-am trantit direct in pat si-am adormit instant.

Ziua 2
Trebuia sa ne intalnim cu patronul la noua locatie a Lobbs-ului, pe langa Lipscani, am vazut centrul vechi si extraordinar de frumos, am vazut ca la Severin majoritatea teraselor sunt mult mai scumpe, ne-am ofticat, am intrat si in 2 magazine cu rochii de mireasa unde am vazut preturi accesibile si la rochii si la costume, Calin a fost si el impresionat.Am mancat la un restaurant libanez, cred ca cel mai scump pe care il puteam gasi, dar a fost frumos si ne-a fost rusine sa ne ridicam, dar a fost buna mancarea si nu ne-a parut prea rau. N-am intalnit cu Domnul Roberto Lobb, am vazut noua locatie Italian Steak House, bleah, a fost urata, mica, camere multe, stalpi multi si cu totul altceva decat ce a fost Lobbs in WTP :(

Am ajuns acasa, am comandat clatite de pe www.eclatite.ro, mi-a placut cea cu ciuperci si piept de pui, lui Calin i-a placut Fajitas, am sunat sa vedem primul restaurant pe care l-am gasit noi pe net in martie cand am cautat. L-am vazut, am zis wow si am stabilit o intalnire luni dimineata cu Managerul de evenimente. Am ajuns iar acasa, dupa ce ne-am dus la Mega Image si n-am gasit Dr. Pepper :( si ne-am jucat cu ai mei 2 board game-uri pana la 3.30 dimineata (Colonistii din Catan si Small Worlds), am adormit apoi instant, franti si am dormit pana la 9.36 cand i-a sunat ceasul lui Calin sa-si ia pastila :P

Ziua 3

Am plecat la cumparaturi pt shaorma home-made, n-am gasit lipii, a facut mama, a fost buna, am papat tot, am jucat iar Small World doar cu mama, am sunat lumea de la facultate sa iesim in oras, am dat doar de Alinuta, dar mult prea tarziu, am iesit cu John si girlfrienda, care e cul, am mancat papanasi, mec iar, am ajuns acasa si iar ne-am culcat franti.

Ziua 4

Ne-am trezit la 9, am sunat la 10, ne-am intalnit la restaurant la 10.30, am luat-o si pe mama, m-a durut burta de atatea mecuri, am discutat meniul, am pus intrebarile, am mai vazut un pic restaurantul, am mai zis wow o data, am vazut si biserica de langa, e frumoasa, dar n-are curte, nu stiu unde o sa facem poze, am ajuns la 11.30 acasa, am facut bagaj, am plecat la 11.50 spre tren, am stat la coada, am luat bilete, am luat papa si apa, ne-am suit in tren, am pupat-o pe mama, a plecat trenul si a avut intarziere o ora si un sfert, mi-a mai iesit un fir alb.

De abia astept sa plec vineri la Herculane pentru ca azi a fost o zi deprimanta cu trezitul meu de la ora 6 :(

Next

Capitolul 1

Azi va fi inca o zi din acelea in care o parte din mine se bucura ca am anumite abilitati de care ma pot folosi in anumite situatii.

Am plecat la scoala, ca in orice alta zi obisnuita. Suntem la inceputul semestrului 2, primavara incepe incet-incet sa-si faca simtita prezenta, copacii inverzesc, animalele isi scot nasul in bataia vantului, pasarile isi fac culcus, toate fiind semne ale belsugului, nimic nelalocul lui.

Numai ca semnele care erau destinate unei anumite persoane erau si cele mai greu de remarcat, asa ca m-a surprins placut sa vad in drumul meu o randunica dand de mancare puisorilor ei. Am stiut imediat ca voi avea o zi speciala, este un semn bun, dar nu-mi aduceam aminte despre ce era vorba. Ceva legat de prieteni? Sau de castiguri? Nu am prea multi prieteni si nu sunt o fire prea sociabila, sau mai bine zis nu prea am cu cine sa fiu sociabila, asa ca am mers mai departe cu speranta sa gasesc vreo comoara ascunsa.

Ceva insa mi-a atras atentia, mi s-a parut ca aud un tipat. Pe cat de mult as fi vrut sa ignor sunetele, simturile mele ascutite au descoperit ca sursa lor provenea de la marginea padurii si erau strigatele de ajutor ale unui baiat. Nu sunt o prea mare fana a padurii, dar m-am dus oricum sa vad daca pot sa ajut.

Pe masura ce m-am apropiat mi-a fost frica sa nu fie vreo capcana pentru ca nu vedeam pe nimeni in preajma, dar baiatul, probabil auzindu-mi pasii a strigat din nou. De abia atunci am vazut, cativa pasi mai in fata, o gaura in pamant si am inteles imediat de unde striga.

- Hey, stiu ca esti acolo, te-am auzit. Scoate-ma de aici, imediat, a spus baiatul.

Mi s-a parut un pic nepoliticos, dar poate a crezut ca sunt altcineva. M-am apropiat de margine pana m-a vazut si i-am raspuns:

- Ar fi frumos daca ai spune si “te rog”.

N-am asteptat sa aud cuvintele magice, m-am asezat la pamant si am intins mana cat de mult am putut. Baiatul s-a inrosit si de abia a ajuns la mana mea sa-l ajut sa iasa de acolo. A fost destul de usor sa-l ridic, cu forta mea iesita de comun nici nu i-am simtit greutatea, dar m-am prefacut ca ma chinui si am sperat ca nu observa ca sa nu-mi puna prea multe intrebari, probabil a crezut ca el e cel puternic. Nu parea sa aiba nicio zgarietura, ceva ciudat avand in vedere adancimea gropii.

- Scuze, n-am vrut sa ma rastesc, a spus. Am crezut ca baietii care m-au impins mai devreme in groapa au venit sa rada si mai mult de mine. Ma numesc Sebastian, dar prietenii imi spun Seb!

Si-a sters mainile pe blugii si asa murdari de noroi si apoi si-a intins mana pentru a face cunostinta, i-am strans-o rapid si am spus un fugar “Ruby!”, dupa ce i-am repetat gestul de a ma sterge pe maini de blugii mei. Au fost niste gesturi mai mult din politete, murdari tot am ramas. Chiar daca stiam vraja perfecta de a ne face si hainele si mainile luna nu am vrut sa creez suspiciuni.

- Ma bucur sa te cunosc, Ruby, si multumesc mult ca m-ai ajutat, iti raman dator. Pamantul era umed si nu puteam sa ma prind de margine in niciun fel, a spus si s-a intors sa mearga pe drumul pe care am venit eu.

- Nici o problema, i-am raspuns urmandu-l. S-a intamplat sa fiu prin preajma. Unde mergi?

- Eh, presupun ca la scoala, sperand ca acolo sa nu mai gasesc gropi in care sa cad. Tu?

- Si eu ma duc la scoala, dar nu ne-am intalnit pana acum, esti nou in sat, am intrebat curioasa.

Nu l-am mai vazut, pentru ca daca il vedeam sigur nu-l puteam uita. Era destul de dificil sa fac propozitii asa de lungi in preajma lui si am zambind, incantata de succesul meu. Era inalt, frumos, cu ochii mari si albastrii, parul foarte negru si ciufulit, si mirosea a vanilie si lamai, dulce de-ti lasa gura apa, dar mai era un miros... Ceva ce nu era asa direct ca vanilia sau lamaia, daca ar trebui sa-l descriu intr-un cuvant ar fi... natura.

- Hmm... cam asa ceva...dar ca sa scurtez povestea, m-am nascut aici, a trebuit sa ma mut cand am fost mai mic, dar pentru ca tata a murit, am venit aici ca sa traiesc cu matusa si unchiul meu, a spus totul pe un ton neutru si rapid, ca si cand ar fi repetat povestea de o mie de ori pana acum.

- Ce clasa esti? Si de ce te-a impins cineva in groapa aia? Ce-ai facut?

A oftat.

- Sunt anul intai, si cine stie? S-au prefacut ca vor sa ma cunoasca si sa-mi arate ceva misto langa padure si ma trezesc cazand prin gaura.

- Ce idioti, am spus incruntandu-ma, dar un zambet mi-a scapat in coltul gurii la gandul ca si el era boboc ca si mine.

- Mda!

N-am stiut ce altceva sa spun, nu sunt asa buna la dialoguri politicoase, mai ales cand trebuie sa discut cu baieti draguti ca Sebastian. Imi place numele lui, dar nu puteam sa-i spun lui asta, nu? Am mers in tacere pana am ajuns la aleea ce duce spre scoala. M-am chinuit sa spun ceva destept, dar n-aveam nici cea mai mica idee ce as putea spune. Un banc? Mai bine sa nu-mi fortez norocul.

Dupa ce au trecut cateva minute de liniste totala am tresarit cand mi-a zis:

- Hey, uite, o vrabiuta care isi hraneste puii! E de bine, nu?

- Sigur, numai ca aia este o randunica, am spus aducandu-mi aminte ca semnul era pentru “castigat prieteni”, dar nu am vrut sa-i evidentiez si lui acest lucru, puteam doar sa sper ca semnele chiar erau despre mine si el, nu vad cum as putea sa castig alt prieteni pana diseara, decat daca mai gasesc pe cineva in alta gaura.

Avea ceva special baiatul asta, dar nu am putut sa-mi dau seama ce. Pare diferit fata de ceilalti baieti pe care ii cunosc, iar faptul ca au fost niste baieti cei care l-au pacalit si l-au impins acolo, spune cam cat de inteligenti erau ceilalti din sat si cat de maturi.

In curand am ajuns la scoala pe care acum aveam voie s-o vad asa cum trebuie. Persoanele nonmagice o vedeau ca orice alta cladire educationala, mare, patrata, gri, fara nimic special. In realitatea magica insa, cladirea propriu-zisa era de fapt un adevarat castel, de 5 ori mai inalt si de 3 ori mai lat. Un urias ce se ridica din mijlocul pasunii intinse de la marginea orasului, si era inconjurat de un gard inalt din pietre de moara. Poarta, la fel de impunatoare ca si restul constructiei, era in intregime facuta din metal negru, iar pe grilajul ei se incolacea o vita-de-vie mereu verde si plina de struguri negrii si dulci.

In gimnazium trebuia sa trec pe langa castel fara sa para ca-i vad adevarata fata si era greu avand in vedere ca cei mici aveau cladirea cu adevarat gri si anosta de vizavi de el. Toata copilaria mi-am petrecut-o visand la ziua in care ii voi trece portile pe care demult meritam sa le trec, iar lipsa mea de prieteni se datora faptului ca nu puteam sa vorbesc despre nimic din ce simteam si stiam cu ceilalti.

Astazi curtea era plina de elevi asezati, ca de fiecare data, pe bisericute.

Grupul Smecherilor era asezat in locul lor obisnuit de pe treptele de marmura ale castelului si este format numai din baieti prost crescuti care vin la scoala doar pentru a se distra pe seama altora si a ne face noua viata un cosmar. Este compus din Bill si Stan care sunt anul 4, 5 elevi din anul 3, 5 din anul 2 si Jonny care este anul 1.

Grupul Mironositelor sta in zona fantanei si singurul lor subiect de discutie este moda si vrajile de schimbare a culorii parului, hainelor, unghiilor in functie de ce se poarta in ziua respectiva. Faptul ca se pricep atat de bine la transfigurari le-ar incadra si pe ele in grupul tocilarilor, desi n-ar recunoaste-o niciodata. Eu presupun ca au invatat formele complicate de transfigurare din Poiana, locul in care isi petrec majoritatea timpului liber si unde si-au facut cuib o familie de zane. Grupul este format din 5 Mironosite sefe, Maria care este anul 4, iar restul anul 3, si 5 Mironosite in devenire, care sunt toate anul 2 si singurul lor rol este sa care ghiozdanele celor mari si sa le ajute la teme in speranta ca le vor dezvalui cateva din trucurile pe care le folosesc pentru a-si crea imaginea de Mironosite.

Grupul baietilor si fetelor de treaba, sau al Tocilarilor cum ne zic ceilalti, statea si azi sub Teiul nostru dezbatand vreo carte de Potiuni. Aici ma incadrez si eu, numai ca singura persoana cu care m-am imprietenit este Tasha, care e anul doi si e mereu vesela si vorbareata. Aici sunt 5 elevi din anul 4, 3 din anul 3, 3 din anul 2, printre care si Tasha, si de azi inainte 2 din anul 1, adica eu si Seb.

Ceilalti nu prea ma baga in seama din, cel putin, doua motive. Unul ar fi pentru ca sunt boboaca, iar in afara de Jonny, despre care o sa va spun mai tarziu, niciun alt boboc n-a reusit sa se incadreze in vreun alt grup. De obicei trierile se fac in anul doi. Iar cel de-al doilea motiv ar fi faptul ca toti profesorii imi lauda indemanarea, iar eu nu pot, dar ei cred ca nu vreau, sa le impartasesc metoda mea de invatare. Cum as putea sa le spun ca eu pot vedea de 9 ani cartile pe care ei le-au descoperit de asa putin timp? Cartile magice sunt carti ce se arata doar atunci cand si tu la randul tau esti magic, iar multi boboci nici nu stapanesc inca aceasta abilitate.

Mai este grupul Magiei Negre, un grup foarte restrans si misterios, care se retrage mereu in cele mai intunecoase colturi si pun tara la cale. Este format doar din 3 fete, Ana si Luiza care sunt anul 4, si sora Anei, Vicky, care e anul 3, mereu imbracate in negru si mereu neintelese, daca ar fi intr-o lume Non ar putea fi luate drept Emo. Insa eu sunt convinsa ca nu e nimic periculos legat de ele, ci sunt niste simple fane ale Rock-ului.

In ultimul grup sunt 9 bobocii care nu s-au remarcat in niciun fel si in care ar fi trebuit sa fiu si eu, dar am avut noroc ca m-am agatat de Tasha. Nu au niciun scop anume, nu vorbesc nici despre scoala, nici despre moda, nici despre Rock si nici nu arunca cu pietre in lume. Ei exista pur si simplu in curte, acolo unde gasesc un loc liber, acela fiind de obicei pe langa gardul scolii. Si mai au un rol, sunt batjocura Smecherilor de fiecare data cand vor sa atraga atentia Mironositelor.

M-am indreptata cu Seb spre Tei, iar Tasha ne-a intampinat cu un zambet curios.

- Salut Tasha!

- Salut Ruby, m-a salutat intrebatoare uitandu-se mai mult la Seb decat la mine.

- El e Sebastian si ea e Tasha, am continuat amuzata, uitandu-ma cand la unul cand la celalalt.

- Seb, m-a corectat el si i-a intins mana.

- Incantata, i-a zambit Tasha dupa care mi-a aruncat o privire care s-ar traduce in “Ce sexy e tipul, te astept sa vorbim la pauza de masa in toaleta fetelor, da?”. Dar ce-ati patit, l-a intrebat ea privindu-ne hainele noroioase. Seb, asa n-ai sa faci o impresie prea buna in prima ta zi, l-a anuntat fara sa mai astepte un raspuns si a aruncat o vraja de curatare asupra noastra care a reusit sa mai scoata din pete, dar nu in totalitate.

Seb se pare ca nu s-a simtit rusinat de aventura lui si i-a povestit si Tashei pe scurt cam ce stiam si eu cu o singura diferenta, acum ne-a aratat si cine au fost cei 3 idioti.

Stan, Bill si fratele lui, Jonny, care pe cat e de mic de inaltime pe atat e de rau, fac parte din Grupul Smecherilor, bineinteles, si sunt capul rautatilor peste tot pe unde se duc. Bill e seful, Jonny are cele mai sinistre idei de conflict si razbunare, iar Stan le executa la ordinele lui Bill, avand si cel mai scazut nivel de inteligenta.

Tatal lui Bill si Jonny este primarul din Roseville, iar tatal lui Stan este viceprimarul. Asa se explica de ce nu intra niciodata in incurcatura cand fac tampenii si de ce si-au asumat singuri rolul de lideri la scoala, sau mai bine zis, dictatori... toata lumea ii uraste, dar nimeni nu recunoaste de frica. Pana si cei din grupul lor, care au fost recrutati in functie de cine sunt si ce fac parintii, prefera sa-l aiba de partea lor chiar daca, probabil, uneori nu sunt de acord cu ce face.

Daca n-ar fi fost asa modest si bine crescut, Seb probabil ca ar fi intrat in randul lor avand ca atu aspectul iesit din comun de sexy, dar poate ca unchiul si matusa lui nu sunt asa celebrii ca sa aiba locul asigurat printre ei.

I-am explicat si lui Sebastian cum sta treaba cu grupurile din curtea scolii si a parut incantat ca nu a intrat la boboci cu reputatia lui.

- Noi acordam cate o sansa oricui doreste sa stea sub Tei, dar de obicei se plictisesc si pleaca.

Sincera sa fiu, orice boboc, daca ar cunoaste pe cineva si ar fi destul de interesat sa discute despre teme si carti ar avea un loc asigurat sub Tei, insa ei prefera inca jocurile copilariei.

Am observat ca mi-era din ce in ce mai usor sa stau de vorba cu el, probabil si faptul ca o aveam pe Tasha langa mine ca suport moral si ca sa puna ea intrebarile in locul meu.

Asa am aflat ca la varsta de 6 ani s-a mutat impreuna cu tatal lui in Texas. Au cumparat acolo o ferma departe de civilizatie, dar si mai departe de asezarile magice asemenea satului nostru. Ne-a mai spus ca sta la Felix si Matilda Lenovo, niste oameni cumsecade, saritori, dar modesti. Cum se intampla in mai toate satele de marimea asta, toata lumea cunoaste pe toata lumea, iar pe ei ii stiam destul de bine si pentru ca stateau destul de aproape de noi.

Si cam aici s-a intrerupt interogatoriul pentru ca a sunat clopotelul si a trebuit sa intram la prima noastra ora de Farmece.
...to be continued...