duminică, 21 iulie 2013

Eric Rafael


S-a nascut pe 2 Iulie 2013 la ora 21.08. Mi-a rupt cu piciorusele lui cele mici, dar puternice, apa, in drum spre nasici. Nu ma asteptam sa vina asa repede, chiar daca ultimele saptamani au fost mai tensionate din cauza episodelor in care ii scadea ritmul cardiac, sarcina a fost una usoara, fara greturi evidente, lipsita de evenimente hormonale, si nici pofte nemaintalnite n-am avut, spre dezamagirea lui Calin.

Dar a venit cand a vrut el, ca eram eu gata sau nu, nu conteaza prea tare. Ca sa fiu sincera mi-e dor de burtica, mi-ar fi placut s-o vad mai mare, doar mai avea o luna intreaga de crescut. Mi-e dor de bebele care era conectat la mine, in mine, si care ma facea pe mine speciala in societate. Acum, doar in compania lui bebe pot fi speciala, daca merg singura pe strada, sunt doar Alina. Dar nici asta nu conteaza prea tare. Ceea ce simti cand tii un pui de om in brate si-i linistesti plansul si ii alini burtica, te face sa te simti de 10 ori mai speciala. Pentru acel pui de om tu esti intreg universul.

Pentru puiul meu de om, eu sunt tot ce are nevoie. Sunt hrana lui, sunt rece cand ii e cald, sunt calda cand ii e frig, sunt uscata cand face pe el, sunt paravan cand ii intra soarele in ochi, sunt prietena lui, sunt alinarea lui, sunt mama lui. 

Pentru mine, puiul meu de om, este tot ce am eu nevoie. Cand ma priveste, desi nu vede decat umbre deocamdata, parca sunt miss Univers, cand se linisteste in bratele mele simt ca as putea muta muntii din loc, cand ma cauta cu privirea si-mi recunoaste mirosul, stiu ca vom fi legati unul de celalalt pentru totdeauna.

Cand operatia a fost gata si mi l-au adus in dreptul ochilor sa-l vad si sa-l pup, n-am putut sa nu plang de fericirea reintalnirii. Mi se parea ca-l cunosc de undeva, parea ca-l asteptam de-o viata si in sfarsit a aparut. Poate l-am visat, poate il confund cu alti bebei, dar si sentimentul care insotea reintalnirea dintre noi doi era acela de mama care-si revede pruncul dupa ce acesta din urma si-a petrecut vacanta la bunici.

Cred ca m-am schimbat peste noapte. Cred ca am devenit mama de cand i-am mirosit si atins prima oara pielea cea fina. Cred ca m-am maturizat, dar cu toate astea sunt complet speriata de tot ce se intampla, in fiecare zi e o noua zi, nimic nu e programat, nimic nu e rutina, iar pana nu o sa ma obisnuiesc cu ideea ca nu pot controla nimic, o sa-mi fie greu sa ma relaxez. 

Dragul meu Eric, iti promit o mama calma si rabdatoare, care o sa incerce cu toata puterea ei sa nu fie frustrata in prezenta ta, sa se joace cu tine si sa-ti ofere tot ce ai nevoie, cand ai nevoie, cat de mult ai nevoie, atat cat imi va sta in putere. Iti promit o mama care iti va fi alaturi oricand si nu te va judeca niciodata. Te iubesc!

Un comentariu:

Anonim spunea...

Ti-am spus eu ca o sa plang ? Asa s-a intamplat!!
!

Trimiteți un comentariu