marți, 21 octombrie 2014

Ne-am mutat

Am trecut prin perioade de stres, de smuls peri albi, de panica, de negare, de fericire, de soc, de wow-ne-am-mutat, de wow-avem-casa-noastra, de woooow (chiar in ordinea asta), si acum ne-am linistit. Suntem tot un pic woow-iti, dar ne-am acomodat si sunt putine lucruri care ne ma ia prin surprindere. Suntem in sfarsit acasa si a meritat tot tambalacul prin care am trecut, ba chiar am si uitat cat de greu a fost, probabil subconstientul a ales sa se bucure de prezent si viitor, muuult viitor in casa noastra.

Ne mai lipsesc cateva lucruri pe ici pe colo. Vrem sa il coloram un pic, un sticker-doua, un tablou, doua, dar in mare suntem aici si pregatiti sa ramanem. M-am gandit ca vor si cei dragi noua sa vada prin ce am trecut, de unde am dat startul si ce am realizat asa ca am editat niste colaje inainte-si-dupa ca sa fie diferenta cat mai clara.

Holul de la intrare pana in baie:


Bucataria:


Baia:


Balconul:


Sufrageria:


Dormitorul lui Eric:


Dormitorul nostru:


Ce vedem pe geam:


In ceea ce priveste privelistea, ADIO bisnitari, tarani, florari si miros de piata! Eu sper ca si voi sa va bucurati pentru noi la fel de tare pe cat ne bucuram noi pentru noi! :))

marți, 14 octombrie 2014

Despre alaptatul in public


Acum cateva saptamani am scris un articol pentr un concurs de colaborare lansat de un site destul de mare pentru mamici. Imi facusem sperante destul de mari si asteptam nerabdatoare sa primesc un raspuns pozitiv si sa incep sa scriu de acasa articole si poate sa castig si ceva banuti. N-a fost sa fie.

Nu era ceea ce cautau ei, asa ca am fost destul de dezamagita. Insa sotul meu iubit, care m-a incurajat de la inceput sa scriu, poate ca sa-mi ridice moralul, sau chiar a fost un articol bun, a decis sa-mi publice articolul e unul din site-urile lui. Tema articolului am ales-o pentru ca e ceva despre care sunt foarte pasionata in momentul de fata, alaptatul, si mai ales alaptatul in public. Puteti citi articolul aici.

Respectivul articol este mai mult un text motivational, dar aici as vrea sa va spun de ce o fac eu. De ce am nevoie sa alaptez in public, ca sa pot ajunge unde am nevoie cu un copil fericit.Bineinteles ca as putea sa-i dau lapte de vaca, e destul de mare pt asta, dar ar putea OARE acesta sa fie VREODATA mai bun decat laptele de mama? Laptele de vaca efacut pe gustul viteilor, laptele praf este facut in laborator pentru robotei (glumesc) si pentru mamicile care nu pot alapta. De ce i-as da ceva atat de nenatural, in loc sa-mi hranesc copilul direct de la sursa?

Pentru a-i da alt lapte decat al meu implica sa asigur acest lapte ca e suficient de cald, sau macar nu foarte rece, deci ar trebui incalzit mai mult ca sa se poata pastra mai mult. Dar daca are nevoie imediat cum plecam de acasa, cum as putea sa-i potolesc foamea, setea, nevoia si sa-i linistesc plansul in acelasi timp in care incerc sa racesc biberonul?

Asa ca, pentru familia noastra, este mai bine sa-l alaptez, oriunde si oricand. Ma asigur ca am hainele potrivite, imi ridic bluza, copilul acopera restul, imi fac treburile si toata lumea e fericita. El primeste cel mai sanatos snack de pe "piata", am libertatea de miscare oriunde am nevoie, oameni din jurul nostru nu sunt stresati de plansetul unui copil flamand care isi vrea alimentul preferat, este o situatia in care toata lumea are de castigat, eu, bebe si restul lumii.

Nu am prea multi prieteni care ma incurajeaza, nici pediatrul nu face prea multa reclama alaptatului, pentru ca nu se pricepe, si mi-a dat sfaturi care m-ar fi incurcat mai mult decat sa ma ajute, dar Eric este CEL MAI de baza argument de care am nevoie! Asa ca cititi articolul pentru mai multe motive pentru care ar trebui sa alaptam in public si puteti sa-mi spuneti parerea voastra.

miercuri, 25 iunie 2014

Ne-am cumparat apartament


Dupa cum spune titlul, ne-am cumparat apartament. Locatie buna, 3 camere, etaj 3/4, fara lift (of), nemobilat, nefinisat de ceva ani. Va trebui sa schimbam parchet, sa punem gresie, faianta, sa schimbam geamurile, usile, intrerupatoarele si prizele, ceva tevi pe la baie, cada, wc-ul, sa punem mobila de bucatarie, sa ne mutam mobila de aici, acolo etc.

Ce ne-a atras la el? Locatia si numarul de camere. De ce avem nevoie de un apartament? Pentru ca iarna. Cu alte cuvinte ne-am saturat sa facem focul in 2 sobe, sa taiem lemne, sa caram lemne, sa urcam si coboram zilnic vreo 15 trepte (Si cand zic NOI, ma refer la Calin.), sa ne fie frig in baie, pe hol, in bucatarie, sa platim o gramada pe electricitate pentru ca nu tine caldura din soba pana dimineata, sa avem 30 de grade seara si 20 dimineata.

Pe langa iarna ar mai fi si zona o problema. Desi in plin centru comercial, cu piata vis-a-vis si Carrefour express la doi pasi, exact cam asta e si problema. Bisnitarie, marlanie, taranime, galagie, nesimtire, trafic, aglomeratie pana la o anumita ora. Ne-am cam saturat sa auzim expresii colorate si glume de prost gust, sa vedem burti paroase mangaiate de maini si mai paroase cu ghiuluri pe degetul mic, la care a fost lasata unghia sa creasca pentru a scoate scamele din buric (varianta cea mai putin scarboasa a utilitatii unghiei mici), seminte scuipate pe jos si maturate de femei de serviciu suparate ca trebuie sa mature semintele si gunoaiele dupa indivizi mult inferiori ei pe care ii baga si ii scoate din toate gaurile antomiei ei, pentru ca indraznesc sa arunce gunoaie pe jos, cand e cate un cos de gunoi la fiecare 5 metri, lucru pt care n-o critic, ci doar modalitatea de a riposta ma deranjeaza si faptul ca desi detine un faras si un tomberon, matura gunoaiele mai sus mentionate in gurile de canalizare.

Ne-am saturat si sa avem doar 2 camere mari, holuri peste holuri si modificari aproape imposibil, ce ar include zone care nu ne afecteaza doar pe noi, ci si pe restul "locatarilor".  Ne-am saturat si de caldura incendiara de vara de pe hol, din bucatarie, deoarece nu exista geamuri, iar tabla supraincalzeste tot etajul. Ne-am saturat sa se iveasca mereu reparatii din cauza constructiei initiale, si spatii multe si inutile carora cu greu le poti gasi intrebuintari. Multe scari, putine geamuri, prea cald, prea frig, si putine posibilitati de rezolvare a acestor probleme.

Asa ca ne-am luat apartament, avem MULT de munca, dar il vom face pe gustul nostru si-l vom face ACASA. De abia asteptam sa ne mutam!!! De abia astept sa aleg gresie, faianta, mobila, sa alegem culori si sa ii dam personalitate. De abia astept sa ma descalt la usa si sa poata alerga Eric in toata casa, fara sa imi fie frica de scari pe care ar putea sa cada. O sa avem o camera de zi unde sa ne petrecem timpul in familie, separat de camera in care dormim. O sa avem terasa unde vom putea sta la aer savurand o inghetata, fara sa ne scarbim de bisnitarii la bustul gol frecandu-si burtile in ritm de "tigari, cafea, alcool!"

Un acasa doar al nostru, un acasa care sa ne astepte cuminte, cu o canapea comfortabila si o bucatarie colorata, cu o biblioteca in care sa nu stea ingramadite carti peste carti, cu dulapuri usor de deschis, cu covoare curate, pe care sa se joace Eric si geamuri pe care daca le deschizi sa auzi greieri si pasari.

Nu putem spune ca nu am incercat si n-am investit o gramada de bani in actuala locuinta, ca sa o facem pe gustul nostru si pentru sufletul nostru. Dar indiferent cat am mai fi investit, bani, timp, munca si dorinta, n-am fi reusit niciodata sa fim complet multumiti si sa ne simtim acasa. De acum incolo mai sunt doar cativa pasi si ajungem acasa...

vineri, 16 mai 2014

Dragul de Lolo


Vreau sa va povestesc despre Lolo si cine este el, si mai ales ce cauta el in viata mea.

Pe scurt, Lolo este un tip care s-a nascut cu trup de fata, asa cum unii copii se nasc sub alt semn zodiacal fata de cel la care se asteptau parintii, asa si la el, s-a gresit calcularea sexului. Adica de ce am decide ceva atat de important doar bazandu-ne pe ce vedem in exterior? Prea mult ne-am lasat condusi de zicala "Haina face pe om!", practic e acelasi principiu.

Unii oameni au dreptul de a-si schimba religia, in budism, catolicism etc., chiar daca in prealabil s-au nascut intr-o familie ortodoxa, doar pentru ca sunt considerati suficient de maturi sa stie cine sunt si sa decida singuri. Asa ca de ce ne este atat de greu sa-i acceptam pe cei care vor sa-si schimbe sexul? Sunt suficient de maturi sa decida pentru ei si sa stie cine sunt, nu?

Pe Lolo l-am cunoscut in urma cu 4 ani printr-un proiect DTS Flow. Pe atunci, foarte noua in Severin, fara prieteni, eram setata pe a spune "da" oricarei oportunitati. Pot spune ca ma simteam intimidata in prezenta lui, cum de obicei ma simt cand sunt in preajma cuiva cu un caracter mare. Si el e MARE, cu toti cei 162 cm ai lui, da dovada de rafinament, de buna dispozitie, de optimism, pozitivism, ca o pastila de Xanax pe o zi ploioasa, cand il intalnesti iti reincarci bateriile. Si toate astea pe vremea cand era depresiv cronic.

Acum s-a schimbat! N-am stiut ca il pot vedea stralucind mai tare si emanand viata mai tare ca acum. In continuare sunt intimidata in prezenta lui, pentru ca a ramas un om MARE, poate chiar a crescut ceva mai mare de gand ne-a aratat cine e de fapt. Iti trebuie ceva tupeu, si sunt mandra ca a avut. Sunt mandra ca il cunosc si ca odata cu el am descoperit ca sunt un om deschis la nou si la extraordinar. Odata cu el am descoperit despre mine ca vad oamenii oameni indiferent de rasa, religie, sex, limbaj, etc. Ma deranjeaza un pic oamenii care nu sunt parolisti sau cei care sunt rai fara sa aiba nimic de castigat, si nici cei care au de castigat nu ma incanta prea tare, dar nu poate nimeni sa ma acuze ca sunt homofoba.

In Severin exista o traditie la botez. Pe langa nasi ne trebuia si mosi. Mosii sunt cei care il scot pe bebe din spital, si cei care tin lumanare la nunta, parintilor. Intamplarea a facut ca Alexandra, prietena lui Lolo, si cea mai buna prietena a mea, sa fie cea care a tinut lumanarea. Spun intamplarea pentru ca atunci cand a trebuit sa ne gandim CINE ar putea sa fie mosii, practic al doilea set de nasi ai copilului, nu m-am putut gandi la altcineva. Imi doream o pereche care atunci cand il vad pe Eric se bucura cu toata inima si isi arata si exprima iubirea pe fata.

Pentru ca Eric sa creasca un om bun, un om deschis, un om sensibil, un OM, aveam nevoie sa-l inconjor cu oameni care sa-l ghideze in viata pe drumul cel mai bun, si am luat cea mai buna, dintr-un sir lung de bune decizii, sper, sa-i aleg pe Alex si Lolo. Eric are nevoie de oameni puternici care sa-i arate ca trebuie sa mergi pana la capat ca sa devi cine esti, ca nimic nu se face cu jumatati de masura, ca trebuie sa fii "true to yourself", sa nu te lasi influentat de multime, ci sa-ti asculti instinctele, sa tratezi lumea cu zambete si sinceritat, ca sa fii tratat la fel de cei ce te inconjoara. Si sa IUBESTI viata si sa muncesti sa-ti indeplinesti visele. Lolo e cel mai bun role model pe care l-am putut gasi pentru Eric! Si nu numai el, caci am gasit si nasii perfecti, care-l iubesc la fel de mult pe Eric, si Alexandra nu se lasa mai prejos.

Dar Lolo a avut recent curajul sa spuna lumii intregi cine este el de fapt, si a facut-o al naibii de bine, dand un exemplu de urmat pentru toti cei care se chinuie cu niste "vesminte" exterioare care nu le apartin. Bravo! Esti MARE! Si multumesc ca ne-ai facut onoarea sa faci parte din viata noastra si mai ales a lui Eric! Te iubim!
Lolo Braila la "Schimba Vorba" cu Lucian Mandruta

miercuri, 14 mai 2014

N-am fost pregatita sa fiu mama

Un psiholog cunoscut, imi scapa numele, spunea "Inainte sa ma casatoresc si sa am copii, aveam 6 teorii, bine definite, despre cum o sa-mi cresc copiii. Acum, am 6 copii, si nicio teorie." Pai cam asa ma simt si eu. Minus cei 5 copii in plus, dar cu multe teorii inainte.

Cand am planuit acest bebe, aveam o schita clara in cap. Cei drept era mai vaga din momentul in care se nastea, dar puteam sa ma bazez pe niste puncte de reper. Il hranesc, il culc, il schimb, il iubesc, aaaandd repeat. Lucrurile s-au dovedit ceva mai complexe si cu multe surprize.

Hranitul nu a fost chiar atat de simplu. Venea la pachet cu o gramada de detalii, cat lapte, de care lapte, cum il hranesc, in ce, din ce, LA ce, cate minute, cate grame, de cate ori, la cate ore. Dar detaliile astea tehnice nu sunt totul.

Nu am fost pregatita sa fiu mama. Nu am fost pregatita, ca din momentul in care i-am auzit prima oara glasul, sa izbucnesc in plans si sa ma simt de 10 ori mai usoara, si nu in greutate, ci in suflet. In momentul acela inima ii apartinea in totalitate. Nu am fost pregatita sa simt acea dragoste pura. Acel "te iubesc" caruia ii lipseste "pentru ca". Nu exista un motiv, el doar exista in viata mea.

Nu am fost pregatita sa ma doara fiecare lacrima pe care o varsa. Nu am fost pregatita sa ma simt atat de vulnerabila si atat de goala cand nu reusesc sa-i alin vreo durere. Nu am fost pregatita de micile accidente pe care EU i le-am cauzat si pe care le simt ca niste cicatrici pe propria-mi piele, chiar daca el doar s-a speriat, sau i-a trecut in cateva secunde. Nu am fost pregatita sa simt ca mi-am lasat o parte din mine, ca o mana, sau un picior, cand il las acasa cu mama, chiar daca il stiu in siguranta.

Nu am fost pregatita sa dorm DOAR cateva ore pe noapte, din ora in ora, dar sa nu simt. Sa pot sa ma joc ore in sir cu el odata trezit, sa pot sa-i zambesc, si sa-i cant, si sa-l gadil, si sa ma prostesc, chiar daca in momentul in care se culca realizez ca imi pica ochii in gura de somn, si mainile parca ar fi trase in beton. Nu am fost pregatita sa il privesc si sa ma topesc de emotie si iubire, si sa-l consider cel mai frumos copil pe care l-am vazut in viata mea. Nu am fost pregatita!

Nu am fost pregatita sa ma bucur de reusite gen "yay, a tras un part", "yay, a ragait", "yay, a facut caca", "yay, a facut caca (si aici introduceti diferite stari de forma si culoare, solida, moale, maro, mai inchis, mai deschis)", "yay, a facut pipi", "yay, a facut pipi in olita", "yay, a stranutat un mucisor". Si variante si mai putin scarboase gen: "yay, a dormit 2 ore la pranz", "yay, a facut cu mana", "yay, s-a ridicat singur in fund", "yay, se taraste", "yay, merge de-a busilea", "yay, merge daca-l tin de manute", "yay, sta cateva secunde in picioare singur daca-i dau drumul", "yay, are un dintisor", "yay, are doi dintisori", (...) "yay, are 6 dintisori.", "yay, mananca singur", "yay, bea singur", si cred ca s-a inteles idea, dar preferata mea "yay, rade!" chiar daca se intampla de 3-4 ori pe zi, si 10-20 de zambete, sunt momentele mele preferate din intreaga zi, chiar daca uneori o face cu mancare in gura asta rezultand in a scuipa mancarea pe bluza lui, zambetele sunt motivul pentru care bateriile mele stau mereu incarcate in prezenta lui.

Si toate lucrurile astea si simtirile atat de puternice, ma fac sa ma gandesc la mama. La faptul ca probabil simt ce a simtit si ea, si o sa ajung sa ma bucur de zambetele lui Eric chiar si prin telefon la sute de kilometrii distanta de mine, si sa-l simt aproape, oriunde ar alege sa fie, si sa-l iubesc, si sa simt mereu acel gol in suflet, pe care-l umplu cu reusitele lui, din ce in ce mai mari, dar cel mai important cu zambetele lui pentru mine.

Era o vorba inteleapta "Doar o mama poate intelege o alta mama." Asa ca te iubesc, mami!
Te iubesc pentru grijile pe care ti le-ai facut pentru noi si pentru faptul ca ti-a fost de ajuns sa-ti zambesc ca sa-mi ierti toate pacatele!