vineri, 16 mai 2014

Dragul de Lolo


Vreau sa va povestesc despre Lolo si cine este el, si mai ales ce cauta el in viata mea.

Pe scurt, Lolo este un tip care s-a nascut cu trup de fata, asa cum unii copii se nasc sub alt semn zodiacal fata de cel la care se asteptau parintii, asa si la el, s-a gresit calcularea sexului. Adica de ce am decide ceva atat de important doar bazandu-ne pe ce vedem in exterior? Prea mult ne-am lasat condusi de zicala "Haina face pe om!", practic e acelasi principiu.

Unii oameni au dreptul de a-si schimba religia, in budism, catolicism etc., chiar daca in prealabil s-au nascut intr-o familie ortodoxa, doar pentru ca sunt considerati suficient de maturi sa stie cine sunt si sa decida singuri. Asa ca de ce ne este atat de greu sa-i acceptam pe cei care vor sa-si schimbe sexul? Sunt suficient de maturi sa decida pentru ei si sa stie cine sunt, nu?

Pe Lolo l-am cunoscut in urma cu 4 ani printr-un proiect DTS Flow. Pe atunci, foarte noua in Severin, fara prieteni, eram setata pe a spune "da" oricarei oportunitati. Pot spune ca ma simteam intimidata in prezenta lui, cum de obicei ma simt cand sunt in preajma cuiva cu un caracter mare. Si el e MARE, cu toti cei 162 cm ai lui, da dovada de rafinament, de buna dispozitie, de optimism, pozitivism, ca o pastila de Xanax pe o zi ploioasa, cand il intalnesti iti reincarci bateriile. Si toate astea pe vremea cand era depresiv cronic.

Acum s-a schimbat! N-am stiut ca il pot vedea stralucind mai tare si emanand viata mai tare ca acum. In continuare sunt intimidata in prezenta lui, pentru ca a ramas un om MARE, poate chiar a crescut ceva mai mare de gand ne-a aratat cine e de fapt. Iti trebuie ceva tupeu, si sunt mandra ca a avut. Sunt mandra ca il cunosc si ca odata cu el am descoperit ca sunt un om deschis la nou si la extraordinar. Odata cu el am descoperit despre mine ca vad oamenii oameni indiferent de rasa, religie, sex, limbaj, etc. Ma deranjeaza un pic oamenii care nu sunt parolisti sau cei care sunt rai fara sa aiba nimic de castigat, si nici cei care au de castigat nu ma incanta prea tare, dar nu poate nimeni sa ma acuze ca sunt homofoba.

In Severin exista o traditie la botez. Pe langa nasi ne trebuia si mosi. Mosii sunt cei care il scot pe bebe din spital, si cei care tin lumanare la nunta, parintilor. Intamplarea a facut ca Alexandra, prietena lui Lolo, si cea mai buna prietena a mea, sa fie cea care a tinut lumanarea. Spun intamplarea pentru ca atunci cand a trebuit sa ne gandim CINE ar putea sa fie mosii, practic al doilea set de nasi ai copilului, nu m-am putut gandi la altcineva. Imi doream o pereche care atunci cand il vad pe Eric se bucura cu toata inima si isi arata si exprima iubirea pe fata.

Pentru ca Eric sa creasca un om bun, un om deschis, un om sensibil, un OM, aveam nevoie sa-l inconjor cu oameni care sa-l ghideze in viata pe drumul cel mai bun, si am luat cea mai buna, dintr-un sir lung de bune decizii, sper, sa-i aleg pe Alex si Lolo. Eric are nevoie de oameni puternici care sa-i arate ca trebuie sa mergi pana la capat ca sa devi cine esti, ca nimic nu se face cu jumatati de masura, ca trebuie sa fii "true to yourself", sa nu te lasi influentat de multime, ci sa-ti asculti instinctele, sa tratezi lumea cu zambete si sinceritat, ca sa fii tratat la fel de cei ce te inconjoara. Si sa IUBESTI viata si sa muncesti sa-ti indeplinesti visele. Lolo e cel mai bun role model pe care l-am putut gasi pentru Eric! Si nu numai el, caci am gasit si nasii perfecti, care-l iubesc la fel de mult pe Eric, si Alexandra nu se lasa mai prejos.

Dar Lolo a avut recent curajul sa spuna lumii intregi cine este el de fapt, si a facut-o al naibii de bine, dand un exemplu de urmat pentru toti cei care se chinuie cu niste "vesminte" exterioare care nu le apartin. Bravo! Esti MARE! Si multumesc ca ne-ai facut onoarea sa faci parte din viata noastra si mai ales a lui Eric! Te iubim!
Lolo Braila la "Schimba Vorba" cu Lucian Mandruta

miercuri, 14 mai 2014

N-am fost pregatita sa fiu mama

Un psiholog cunoscut, imi scapa numele, spunea "Inainte sa ma casatoresc si sa am copii, aveam 6 teorii, bine definite, despre cum o sa-mi cresc copiii. Acum, am 6 copii, si nicio teorie." Pai cam asa ma simt si eu. Minus cei 5 copii in plus, dar cu multe teorii inainte.

Cand am planuit acest bebe, aveam o schita clara in cap. Cei drept era mai vaga din momentul in care se nastea, dar puteam sa ma bazez pe niste puncte de reper. Il hranesc, il culc, il schimb, il iubesc, aaaandd repeat. Lucrurile s-au dovedit ceva mai complexe si cu multe surprize.

Hranitul nu a fost chiar atat de simplu. Venea la pachet cu o gramada de detalii, cat lapte, de care lapte, cum il hranesc, in ce, din ce, LA ce, cate minute, cate grame, de cate ori, la cate ore. Dar detaliile astea tehnice nu sunt totul.

Nu am fost pregatita sa fiu mama. Nu am fost pregatita, ca din momentul in care i-am auzit prima oara glasul, sa izbucnesc in plans si sa ma simt de 10 ori mai usoara, si nu in greutate, ci in suflet. In momentul acela inima ii apartinea in totalitate. Nu am fost pregatita sa simt acea dragoste pura. Acel "te iubesc" caruia ii lipseste "pentru ca". Nu exista un motiv, el doar exista in viata mea.

Nu am fost pregatita sa ma doara fiecare lacrima pe care o varsa. Nu am fost pregatita sa ma simt atat de vulnerabila si atat de goala cand nu reusesc sa-i alin vreo durere. Nu am fost pregatita de micile accidente pe care EU i le-am cauzat si pe care le simt ca niste cicatrici pe propria-mi piele, chiar daca el doar s-a speriat, sau i-a trecut in cateva secunde. Nu am fost pregatita sa simt ca mi-am lasat o parte din mine, ca o mana, sau un picior, cand il las acasa cu mama, chiar daca il stiu in siguranta.

Nu am fost pregatita sa dorm DOAR cateva ore pe noapte, din ora in ora, dar sa nu simt. Sa pot sa ma joc ore in sir cu el odata trezit, sa pot sa-i zambesc, si sa-i cant, si sa-l gadil, si sa ma prostesc, chiar daca in momentul in care se culca realizez ca imi pica ochii in gura de somn, si mainile parca ar fi trase in beton. Nu am fost pregatita sa il privesc si sa ma topesc de emotie si iubire, si sa-l consider cel mai frumos copil pe care l-am vazut in viata mea. Nu am fost pregatita!

Nu am fost pregatita sa ma bucur de reusite gen "yay, a tras un part", "yay, a ragait", "yay, a facut caca", "yay, a facut caca (si aici introduceti diferite stari de forma si culoare, solida, moale, maro, mai inchis, mai deschis)", "yay, a facut pipi", "yay, a facut pipi in olita", "yay, a stranutat un mucisor". Si variante si mai putin scarboase gen: "yay, a dormit 2 ore la pranz", "yay, a facut cu mana", "yay, s-a ridicat singur in fund", "yay, se taraste", "yay, merge de-a busilea", "yay, merge daca-l tin de manute", "yay, sta cateva secunde in picioare singur daca-i dau drumul", "yay, are un dintisor", "yay, are doi dintisori", (...) "yay, are 6 dintisori.", "yay, mananca singur", "yay, bea singur", si cred ca s-a inteles idea, dar preferata mea "yay, rade!" chiar daca se intampla de 3-4 ori pe zi, si 10-20 de zambete, sunt momentele mele preferate din intreaga zi, chiar daca uneori o face cu mancare in gura asta rezultand in a scuipa mancarea pe bluza lui, zambetele sunt motivul pentru care bateriile mele stau mereu incarcate in prezenta lui.

Si toate lucrurile astea si simtirile atat de puternice, ma fac sa ma gandesc la mama. La faptul ca probabil simt ce a simtit si ea, si o sa ajung sa ma bucur de zambetele lui Eric chiar si prin telefon la sute de kilometrii distanta de mine, si sa-l simt aproape, oriunde ar alege sa fie, si sa-l iubesc, si sa simt mereu acel gol in suflet, pe care-l umplu cu reusitele lui, din ce in ce mai mari, dar cel mai important cu zambetele lui pentru mine.

Era o vorba inteleapta "Doar o mama poate intelege o alta mama." Asa ca te iubesc, mami!
Te iubesc pentru grijile pe care ti le-ai facut pentru noi si pentru faptul ca ti-a fost de ajuns sa-ti zambesc ca sa-mi ierti toate pacatele!