miercuri, 14 mai 2014

N-am fost pregatita sa fiu mama

Un psiholog cunoscut, imi scapa numele, spunea "Inainte sa ma casatoresc si sa am copii, aveam 6 teorii, bine definite, despre cum o sa-mi cresc copiii. Acum, am 6 copii, si nicio teorie." Pai cam asa ma simt si eu. Minus cei 5 copii in plus, dar cu multe teorii inainte.

Cand am planuit acest bebe, aveam o schita clara in cap. Cei drept era mai vaga din momentul in care se nastea, dar puteam sa ma bazez pe niste puncte de reper. Il hranesc, il culc, il schimb, il iubesc, aaaandd repeat. Lucrurile s-au dovedit ceva mai complexe si cu multe surprize.

Hranitul nu a fost chiar atat de simplu. Venea la pachet cu o gramada de detalii, cat lapte, de care lapte, cum il hranesc, in ce, din ce, LA ce, cate minute, cate grame, de cate ori, la cate ore. Dar detaliile astea tehnice nu sunt totul.

Nu am fost pregatita sa fiu mama. Nu am fost pregatita, ca din momentul in care i-am auzit prima oara glasul, sa izbucnesc in plans si sa ma simt de 10 ori mai usoara, si nu in greutate, ci in suflet. In momentul acela inima ii apartinea in totalitate. Nu am fost pregatita sa simt acea dragoste pura. Acel "te iubesc" caruia ii lipseste "pentru ca". Nu exista un motiv, el doar exista in viata mea.

Nu am fost pregatita sa ma doara fiecare lacrima pe care o varsa. Nu am fost pregatita sa ma simt atat de vulnerabila si atat de goala cand nu reusesc sa-i alin vreo durere. Nu am fost pregatita de micile accidente pe care EU i le-am cauzat si pe care le simt ca niste cicatrici pe propria-mi piele, chiar daca el doar s-a speriat, sau i-a trecut in cateva secunde. Nu am fost pregatita sa simt ca mi-am lasat o parte din mine, ca o mana, sau un picior, cand il las acasa cu mama, chiar daca il stiu in siguranta.

Nu am fost pregatita sa dorm DOAR cateva ore pe noapte, din ora in ora, dar sa nu simt. Sa pot sa ma joc ore in sir cu el odata trezit, sa pot sa-i zambesc, si sa-i cant, si sa-l gadil, si sa ma prostesc, chiar daca in momentul in care se culca realizez ca imi pica ochii in gura de somn, si mainile parca ar fi trase in beton. Nu am fost pregatita sa il privesc si sa ma topesc de emotie si iubire, si sa-l consider cel mai frumos copil pe care l-am vazut in viata mea. Nu am fost pregatita!

Nu am fost pregatita sa ma bucur de reusite gen "yay, a tras un part", "yay, a ragait", "yay, a facut caca", "yay, a facut caca (si aici introduceti diferite stari de forma si culoare, solida, moale, maro, mai inchis, mai deschis)", "yay, a facut pipi", "yay, a facut pipi in olita", "yay, a stranutat un mucisor". Si variante si mai putin scarboase gen: "yay, a dormit 2 ore la pranz", "yay, a facut cu mana", "yay, s-a ridicat singur in fund", "yay, se taraste", "yay, merge de-a busilea", "yay, merge daca-l tin de manute", "yay, sta cateva secunde in picioare singur daca-i dau drumul", "yay, are un dintisor", "yay, are doi dintisori", (...) "yay, are 6 dintisori.", "yay, mananca singur", "yay, bea singur", si cred ca s-a inteles idea, dar preferata mea "yay, rade!" chiar daca se intampla de 3-4 ori pe zi, si 10-20 de zambete, sunt momentele mele preferate din intreaga zi, chiar daca uneori o face cu mancare in gura asta rezultand in a scuipa mancarea pe bluza lui, zambetele sunt motivul pentru care bateriile mele stau mereu incarcate in prezenta lui.

Si toate lucrurile astea si simtirile atat de puternice, ma fac sa ma gandesc la mama. La faptul ca probabil simt ce a simtit si ea, si o sa ajung sa ma bucur de zambetele lui Eric chiar si prin telefon la sute de kilometrii distanta de mine, si sa-l simt aproape, oriunde ar alege sa fie, si sa-l iubesc, si sa simt mereu acel gol in suflet, pe care-l umplu cu reusitele lui, din ce in ce mai mari, dar cel mai important cu zambetele lui pentru mine.

Era o vorba inteleapta "Doar o mama poate intelege o alta mama." Asa ca te iubesc, mami!
Te iubesc pentru grijile pe care ti le-ai facut pentru noi si pentru faptul ca ti-a fost de ajuns sa-ti zambesc ca sa-mi ierti toate pacatele!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu