M-am tot enervat zilele astea la fiecare batjocura adresata celor ca mine, care au ales sa-si “spuna” condoleantele prin a-si schimba poza de profil. In cazul Colectivului a fost un fundal negru cu o lumanare, iar dupa atentatul din Franta facebook a adus o unealta noua de a ajuta, pe cei care doreau sa-si exprime parerile de rau cu privire la mortii de acolo, prin aplicarea steagului Frantei peste poza lor initiala. O unealta pt care nu trebuia decat sa dai un click, si pe care am ales si eu s-o folosesc, pentru cateva ore doar, pana am aflat de atacul din Liban petrecut in aceasi zi in care au murit 200 de oameni, atunci mi-am facut singura poza asta:
De ce m-am enervat?
Pentru ca s-a trezit patriotismul in
unii si s-au gandit ca Franta nu merita mila. Pentru ca Francezii
(adica toti, toti, toti) spun despre Romani (adica toti, toti, toti)
ca suntem cersetori, necivilizati, hoti si tigani. Si nu inteleg
legatura. Mi se pare ipocrizie curata sa aleg sa-i scuip intre ochi
pe cei care aleg sa transmita un mesaj de solidaritate, prin
schimbarea pozei de profil, doar pt ca Franta a zis despre mine ca
sunt prost!
Buhuhu! Demonstreaza contrariul! Poti
arata ca esti civilizat postand o poza sau trimitand un mesaj scurt
de condoleante, sau CUM VREI TU. Pentru ca nu mi se pare corect sa
alegem CE morti sunt mai importanti in functie de parerea decedatilor
cu privire la persoana noastra, sau de steagul sub care s-au nascut. Ca si cand ai zice “Eu n-o mai
salut pe Cutaritza ca e frantuzoiaca si desi pare fata de treaba, un
alt francez, care nici n-o cunoaste, m-a facut prost, asa ca sunt
toti la fel, 'tui mama lor!” Se numeste XENOPHOBIE! Nu mi se pare
corect sa astepti ca Francezii sa-si puna steagul cu Romania, pentru
tragedia din Colectiv, si de abia DUPA sa iti dai binecuvantarea
celor care posteaza steagul Frantei.
Desigur, nu e vorba doar de Franta. Facebook nu a ales steagul Frantei pentru ca de noi nu le pasa. Tragedia este mult mai mare decat noi. Franta este insa cea mai
publica si mediatizata. De ce? Pentru ca este mai dezvoltata pe plan
media decat Romania sau Liban sau alte tari bombardate zilele astea.
Si atunci ca sa ridici gradul de constientizare al pericolului
COMUN, folosesti imaginea cea mai cunoscuta. Si nu numai d-asta, ci pentru
ca daca FRANTEI i se poate intampla, cu siguranta NOI nu avem
resursele necesare. Asa ca te face constient de ce se intampla, ca sa
dai mai multa importanta bagajelor “uitate” prin metrou, despre
care te TOT anunta tanti prin microfon cand astepti trenul.
Daca am ajuns sa calificam gradul de pasare al lumii despre tara noastra, in functie de uneltele pe care Facebook le dezvolta in situatii tensionate, si sa credem ca GATA Facebook ii iubeste mai mult pe Francezi decat pe noi, DOAR uitandu-ne la aceste considerente, atunci te invit sa protestezi prin a-ti sterge contul de Facebook, ca si asa nici nu stie ce culori are steagul Romaniei, ca doar nu are si optiune de limba romana, ca sa te faca sa te simti TU mai bine (sarcasm!)
Daca am ajuns sa calificam gradul de pasare al lumii despre tara noastra, in functie de uneltele pe care Facebook le dezvolta in situatii tensionate, si sa credem ca GATA Facebook ii iubeste mai mult pe Francezi decat pe noi, DOAR uitandu-ne la aceste considerente, atunci te invit sa protestezi prin a-ti sterge contul de Facebook, ca si asa nici nu stie ce culori are steagul Romaniei, ca doar nu are si optiune de limba romana, ca sa te faca sa te simti TU mai bine (sarcasm!)
Nu vrei poza de profil cu steag? NICIO
PROBLEMA!!! Nu-mi pasa, si nu te judec! E alegerea ta! Dar asta imi
doresc si din partea ta, sa nu ma judeci! Nu sustii Franta? Liban?
NICIO PROBLEMA! Insa nu arata cu degetul inspre mine ca aleg sa-mi
PESE! Nu-mi reprosa ca e o activitate de turma, doar pentru ca mai
multi decid sa le PESE in acelasi timp! Se numeste solidaritate!!!!
Crezi ca-i pup in fund? Ca sunt o
groupie care isi doreste sa fie recunoscuta si acceptata de Francezi?
Ca sunt fana lor numarul 1? DELOC! Francezii sunt ingamfati! Nu,
pardon, unii francezi sunt ingamfati! Altii nu, si pe FOARTE multi nu
i-am cunoscut, asa ca ma abtin! Nu-mi place limba, am auzit ca
Parisul e cam murdar, ca e cam scump, insa toate astea nu ma fac sa
imi fie mai putin mila de mortii lor. Sunt doar niste observatii! Eu
am ales sa le transmit condoleante pentru ca mi-e mila, asa cum mi-e
mila si de Colectiv, si de Liban, ce-i drept de ai nostrii parca
doare un pic mai tare, nu neg, insa aleg sa-mi pese si de altii,
pentru ca acei Francezi cu pareri proaste despre Romania, nu m-au
cunoscut pe MINE, cea care lasa resentimentele acasa atunci cand un
inamic COMUN loveste! Atunci cand suflete al carui ceas nu terminase
de ticait, au fost distruse de oameni care aleg ura, inainte de
toate.
Asa ca te rog, SCUTESTE-MA de mesaje
antisteaguri sau antiumanitate, daca stam bine sa ne gandim! Si incearca sa nu alegi URA inainte de toate, ca de
acolo pornesc razboaiele!